Pentru cei care cred că tinereţea este o perioadă unde numai se învaţă, pentru cei care poate s-au simţit ruşinaţi să spună ceva din cauza vârstei sau ne-experianţei, pentru cei care au obişnuinţa să neglijeje opinia celor mai mici ca ei, am pregătit un articol care ne arată că vărsta nu este o piedică pentru a schiba lumea în care trăieşti. Este vorba de un exemplu viu cum o tînără a reuşit să ajungă în funţie de primar şi ea a ajuns să fie cea care a schimbat într-un mod radical imaginea şi starea satului căruia îi slujeşte.
Eugenia Moisei, a fost dintotdeauna un femeie activă în satul ei natal. Până a ajunge primar ea a lucrat în calitatea de secretar al consilului local, fiind preşedinta agenţiei de implementare a grupului de iniţiativă în elaborarea şi căştigarea granturilor. Prin multă muncă şi efort ea împreună cu grupul de iniţiativă a făcut posibil cîştigarea unui proiect care a ajutat la renovarea instituţie de cultură din satul natal. Sătenii ne-au spus că ea fiind secretară oamenii de foarte multe ori apelau la ea după ajutor sau după consultare. Ea de fiecare dată îi ajuta şi asigura întotdeauna o comunicare bună dintre săteni şi primar. Fapt care a ridicat-o şi mai mult în ochii oamenilor.
Văzând că îi reuşeşte şi că poate să facă ceva pentru sat, Eugenia s-a gândit că poate face ceva şi mai mult. De aici ia venit şi dorinţa de a candida în funcţia de primar. „Dorind să schimb lumea, să schimb viitorul ţării, am fost ferm convinsă că tinereţea şi dorinţa mea de schimba ceea ce văd eu m-a făcut să mă candidez la această funcţie de primar.”
După ce a văzut că sătenii i-au acordat acest vot de încredere, ea s-a simţit şi mai responsabilă de ce are de făcut: „Am simţit o responsabilitate foarte mare deoarece a fi primar este o răspundere şi o muncă conştientă. Ca să schimb viitorul, eu am înţeles că trebuie muncesc mai departe cum am muncit şi până în prezent”, a menţionat Dna Eugenia. După ce ajuns primar ea a continuat să aplice diferite proiecte şi granturi care m-ai tîrziu au fost de mare ajutor pentru sat. Un exemplu ne pot servi renovările instituţiilor din cultură din sat, astfel s-a ajuns ca aceste instuţii au luat locul întîi pe Republica drept cele mai reprezentative instituţii de stat. Pentru ea nu doar renovările clădirilor este prioritate ci şi implinirea nevoilor oamenilor, care de fapt sunt prioritatea numărul unul.
Pentru câţi primari această femeie tănără poate servi drept exemplu? Să nu hrănească oamenii numai cu promisiuni ci să înceapă să facă ceva pentru a le împlini nevoile. Sătenii, care au votat-o, au fost oameni înţelepţi şi nu s-au uitat la vărsta ei, ci la faptele pe care le-a făcut ea pentru sat, înainte de ajunge primar. Acum se bucură de ajutor şi susţinere.
Fiecare tînăr are multe posibilităţi pe care dacă le foloseşte îi dau izbândă şi trecere înaintea oamenilor. Iată ce sfat le dă tinerilor înţeleptul Solomon în cartea Eclesiastului: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.( Eclesiastul 11-9 )
Sunt mulţi tineri care îşi irosesc tinereţea pe distracţii şi multe alte lucruri, pe când alţii care o folosesc înţelept au doar de câştigat. Această tînără femei nu s-a iutat la vîrsta sa, mai mult decăt atăt ea a privit-o ca şi o provocare pentru a face mai mult datorită tinereţii.
