Centrul politic „Descentrat”

Conferinţa de săptămâna trecută organizată de către Partidul Social Democrat, împreună cu Uniunea Centristă, mi-a trezit multe nedumeriri cu privire la situaţia centrului politic. Aceste titluri de stânga, centru şi dreapta până la urmă nu prezintă nici o relevanţă în raport cu oamenii noştri, care în mare parte votează oameni specifici. Cel care este mai integru, şi cu valori mai sănătoase acela şi atrage voturile.(voi explica într-un alt număr de ce?)

Centrul politic pare a fi descentrat înecându-se undeva la mal, iar marea idee a lui Marian Lupu de a uni forţele de centru pare a nu se înfăptui. Se ştie că toate aceste trei partide importante au purtat discuţii între ele, iar posibilitatea de a se uni într-un singur partid era cât se poate de probabilă, totuşi din anumite considerente nu s-a întâmplat acest lucru.

Probabil primul considerent a fost împărţirea listelor. Vreau să recunosc că aceste liste blestemate nu au permis niciodată acestui popor să aibă forţe politice constructive, pe motiv că cineva nu este poziţionat pe listă aşa cum trebuie. Dorinţa şi setea după putere şi mandatul de deputat, acoperă ochii şi mintea multora din politicienii noştri.

Al doilea considerent sigur a fost, sub care siglă de partid vor merge la votare. Certurile asupra acestei probleme s-au îndesit în ultima vreme. Liderii de partid ţinând mai mult la denumirea de partid decât la binele poporului, nimeni din ei nu doreşte să părăsească şefia, chiar dacă acest partid rămâne şi în afara parlamentului.

Iar al treilea considerent, în opinia mea a fost cine va fi liderul acestui mare partid de centru. Spuneam mai sus că nimeni nu doreşte să părăsească fotoliul de preşedinte. Poate un exemplu în sensul acesta a fost domnul Dumitru Diacov care s-a decis să plece din fruntea Partidului Democrat, în favoarea unui alt om mai tânăr. Rămâne să vedem efectul.

Toate aceste trei puncte prezentate, demonstrează incapacitatea centrului de a purta discuţii eficiente. Dacă aceste trei partide nu au putut să creeze un pol de centru puternic care ar fi putut să atragă multe voturi din stânga, înseamnă că mare le este inima de politicieni, că nu au putut nici în ruptul capului să facă anumite concesii în schimbul unui fotoliu de deputat, rupt de la comunişti. Concluzia este că se doreşte a se rupe voturi din altă parte. Învălmăşeala de partide şi partiduţe vor ameţi oamenii, care în ciuda polarizării imense îşi vor da votul şi pentru aceste partiduţe, având în schimb unele promisiuni.

Deci, partidele de centru au toate şansele să nu intre în parlament poate fiind aproape de limită. Totuşi, aceste partide îşi vor aduce aportul la distribuirea mandatelor, când procentele care nu au intrat în parlament vor fi împărţite partidelor ce au intrat. Iar celuia care a intrat cu mai multe procente, îi vor fi distribuite mai multe.

Eu sunt pentru ca partidele să se mai strângă între ele, păcat că nu o fac, poate mai există o şansă, ia mai încercaţi odată!

Ion Druţă

Lasă un Răspuns