După ce am finisat scrierea acestui material, l-am citit de câteva ori şi am realizat că este foarte greu să transmit în profunzime viaţa unui om. Am încercat să reproduc încărcătura emoţiilor care le-am trăit în momentul când l-am văzut pentru prima dată pe Eugen şi apoi când am discutat cu el cele scrise în material. Emoţiile care le-am trăit atunci, am încercat să le dau viaţă prin cuvinte. Nu pot găsi frazele necesare pentru a arăta sufletul acestui om şi tăria caracterului lui. Totuşi, vă îndemn să faceţi cunoştinţă cu Eugen prin acest material şi să vedeţi oglinda sufletului lui.
Eugen Pali are vârsta de 32 de ani. Este născut în satul Varniţa, raionul Anenii Noi, însă la moment locuieşte în Tighina. Este absolvent al Şcolii Profesionale din România, după specialitate mecanic, frigotehnist. Până la vârsta de 21 de ani a avut un timp în care a putut vedea răsăritul şi apusul soarelui, a putut vedea mugurii de cireşi primăvăratici şi a încercat să reţină toate acestea, pentru că în acelaşi an şi-a pierdut vederea. Fiind diagnosticat cu diabet zaharat la vârsta de 7 ani, nu a luat-o în serios, însă mai târziu consecinţele s-au făcut simţite. De atunci încoace şi-a dezvoltat simţul tactil şi astfel, doar punând mâna pe un obiect îl şi vede în mintea sa. Nu se supără dacă vorbeşti cu diminutive, pentru că spune el, „eu imediat îmi imaginez frumuseţea de care se vorbeşte.” Împreună cu mama sa locuieşte într-un apartament cu două camere.
Mama este cea care îl ajută în toate şi îi este şi un mare sprijin. Hobby-ul lui este să citească, la fel îi place să iasă la plimbare şi să discute cu oamenii despre Dumnezeu şi să se împrietenească cu ei. L-am întrebat cum se poartă pietonii cu el şi am aflat că: „Oamenii se poartă frumos cu mine, când ies şi sunt singur mă ajută să traversez strada, să fac cumpărături şi să mă urc în transport. Totuşi, majoritatea sunt indiferenţi. De multe ori oamenii mă limitează, crezând că dacă ei pot face un oarecare lucru eu nu voi fi în stare să-l fac, eu, însă, nu mă supăr pe ei. Acasă rămân a fi bărbatul care fixează lucrurile, recent am fixat o priză, am crezut la început că îmi va lua vreo 15 minute, însă mi-a luat 2 ore.” Povesteşte Eugen cum de multe ori din motiv că nu vede, pierde comunicarea cu oamenii, aceştia simţindu-se incomod, se străduie să nu pronunţe fraza: „Wow, ce frumos”, el însă ar vrea ca oamenii să simtă sinceri cu el. De fiece dată când cineva încearcă să-i explice cum arată un obiect, Eugen răspunde, „dă-mi să văd”, şi nu dă-mi să simt, spune el că viaţa nu a luat o altă întorsătură din moment ce nu mai vede, ci viaţa continuă să fie aceeaşi, doar că în întuneric, însă pentru el frumuseţea este cea de mai înainte.
Am dorit să aflu mai multe despre el şi sunt sigură că povestea vieţii lui vă va impresiona. Spune că ar vrea să întemeieze o familie, însă în acelaşi timp îi este frică, deoarece crede că nu va face faţă, „familia include multe responsabilităţi, nu ştiu care vor fi posibilităţile mele.” La întrebarea dacă se simte discriminat de societatea noastră a răspuns: „Nu, acolo unde merg eu mă cunoaşte lumea, se poate întâmpla ca uneori să se poarte cu mine mai incomod, însă o fac din neştiinţă, dar nicidecum intenţionat.” Vă puteţi gândi că din motiv ce Eugen nu este văzător, s-ar putea întâmpla ca el să nu fie şi el parte a societăţii noastre, totuşi el se simte foarte important în societate, fiind la curent cu tot ce se întâmplă.
Câteva lucruri pe care ar vrea el să le schimbe la noi în ţară sunt: aş oferi oamenilor servicii aşa ca să poată sta aici în ţară şi să-şi poată întreţine familiile, m-aş gândi să creez cât mai multe posibilităţi pentru tineri, să nu fie limitată libertatea cuvântului şi nu în ultimul rând, aş menţine relaţii diplomatice cu ţările vecine ţării noastre. Întrebarea care a urmat a fost cum se vede Eugen peste 10 ani. Câteva clipe a tăcut şi a apoi mi-a răspuns: „Eu trăiesc cu ziua de astăzi, încerc ca fiecare zi să fie una frumoasă în care eu să nu uit de Dumnezeu.”
În acelaşi timp, Eugen încearcă să-şi câştige existenţa cumva, pensia de 700 de lei nefiind suficientă pentru alimente, medicamente, servicii comunale, astfel, el cu propriile mâini crează cruciuliţe şi peştişori din firele picurătorilor care îi sunt administrate la spital şi le vinde la preţul de 2$. M-a impresionat mult povestea lui Eugen, chiar din prima clipă când l-am văzut am observat în el un tânăr puternic căruia nu îi este frică de nimic, pentru el viaţa are un alt aspect.
Noi cei care avem vedere, de multe ori nu observăm cât de frumoasă e viaţa, cum cad frunzele toamna şi cât de simplu este să vezi culoarea semaforului şi să traversezi strada singur. Mesajul lui Eugen pentru toţi cei care vor citi acest material este: „Bucuraţi-vă de ceea ce aveţi, fiţi mulţumitori lui Dumnezeu pentru ce aveţi. Câteodată avem greutăţi mari, în aceste momente aş încuraja cititorul să se gândească la Dumnezeu nu ca la ceva despre care ştie de undeva, ci să conştientizeze că El este alături. Dacă omul va înţelege acest lucru, atunci îi va fi mai uşor să trăiască în lumea aceasta.” Toţi cei care sunt interesaţi de a-l ajuta pe Eugen îl puteţi găsi în Tighina, Cartierul de Nord, casa 27, apartamentul 140. Nu cred că ar fi corect să fim indiferenţi la povestea vieţii acestui om, noi toţi îl putem ajuta să vadă viaţa altfel.
Ecaterina STEPANIUC
Cazul cutremurător al pedofilului Mark Anthony Bianchi, care a violat mai mulţi copii din Republica Moldova şi România a dat din nou de ştire. După lungi cercetări şi audienţe în judecată, săptămâna trecută acesta a fost condamnat la închisoare pe termen de 25 de ani.
