ATEI, ATEISM ȘI ORIGINEA SPECIILOR

In doar ultimii putini ani prezenta ateismului in spatiul public a luat o amploare nemaintilnita in Occident, dar mai ales in Statele Unite unde ateii au scontat succese majore in tribunale iar prezenta lor in spatiul public devine tot mai pregnanta. Despre asta intentionam sa scriem mai pe larg in lunile care urmeaza. In acelasi timp, insa, intelectualii atei publica un numar tot mai mare de carti si materiale carora media seculara le acorda un spatiu generos. Intr-o oarecare masura scrierile lor au efect. In Europa Occidentala numarul persoanelor care se declara fara Dumnezeu ori neaga existenta lui Dumnezeu e in crestere, in timp ce de cealalta parte a Atlanticului numarul ateilor inca ramine mic, dar constant. Numarul cartilor dedicate istoriei ateismului este si el in crestere. Cu toate ca de la o vreme cartile care trateaza acest subiect tind sa devina monotone si adauga tot mai putina valoare la ceea ce s-a scris deja asupra subiectului, unele dintre ele examineaza subiectul din perspective unice, ceea ce il tine pe cititor interesat in lecturarea in intregime a cartii.

O noua aparitie editoriala

Nick Spencer

Atheists. the origin of the species

O astfel de carte a fost publicata anul trecut de britanicul Nick Spencer sub un titlu care intriga: Atheists: The Origin of the Species („Ateii: originea speciilor”) Asa dupa cum titlul indica, Spencer examineaza originea „speciilor de atei”, afirmind inca de pe primele pagini ca ateismul nu este un monolit si nu poate fi tratat ca atare. De-a lungul istoriei, ateismul s-a manifestat in forme multiple, oamenii au dat ateismului intelese diferite iar cei care l-au promovat nu au fost neaparat persoane care nu au crezut in existenta lui Dumnezu sau a divinitatii. Iar unii intelectuali proeminenti occidentali, intre ei T.S. Eliot, au declarat ateismul o religie in sine, o varianta a crestinismului, un crez aparte cu un ritual specific lui. Iar daca ateismul are origini, motivul principal pentru care inca exista este existentateismului, adica a credintei in divinitate. In alte cuvinte, atita timp cit oamenii vor manifesta o credinta in Dumnezeu ori in divinitate, conchide Spencer, ateismul si ateii vor exista si ei. In acest sens, ateismul nu este original ci reactionar. Este o reactie impotriva si la adresa celor care cred in Dumnezeu.

Originile ateismului

La inceput insa, nu a fost asa. Invatam lucruri interesante despre originile ateismului in cartea lui Spencer. Ateismul era cunoscut in lumea antica.  Originile lui exacte nu sunt cunoscute, dar Biblia il mentioneaza. Vechiul Testament numeste ateii „nebuni”. („Zis-a cel nebun in inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Psalmul 14:1) Ateismul era cunoscut si in Grecia antica. Plato, ne informeaza Spencer, ne spune ca in vremea lui erau trei tipuri de ateism. Prima varianta e cea clasica care neaga in totalitate existenta lui Dumnezeu. Al doilea ateism nu neaga existanta lui Dumnezeu dar presupunea ca intre zei ori Dumnezeu si oameni nu exista nicio legatura, intre ei fiind o separare totala, unde oamenii nu sunt preocupati de zeitati iar zeitatilor nu le pasa de oameni si soarta lor. A treia forma de ateism, insa, este probabil si cea mai periculoasa: zeii sunt creati dupa chipul si asemanarea oamenilor, nu invers. Adica oamenii isi creaza dumnezei dupa imaginatiile si moravurile lor si le atribuie caractere asemanatoare oamenilor. Cartea lui Spencer este interesanta tocmai pentru ca traseaza evolutia gandirii ateiste din aceste trei perspective.

Ateismul modern

Despre un ateism modern se poate vorbi doar de 150 de ani incoace, dupa enuntarea teoriei evolutioniste si a credintei omului in puterea stiintei si a ratiunii. Daca pina acum 150 de ani oamenii asteptau salvarea (ori mantuirea) din partea lui Dumnezeu, de atunci incoace au o alternativa: stiinta si ratiunea. Acestea din urma au devenit, in Secolul XX, fundamentul secularismului si al societatii seculare. Dar sa nu ne lasam inselati, atentioneaza Spencer. Pretentia ateismului ca, asemenea lui Prometeu, a descatusat pe om de Dumnezeu, de franghiile si lanturile Bisericii, a religiei ori a credintei, spune Spencer, este o minciuna. Este un „mit”. De fapt, adauga el, ateismul are mai putin de a face cu ratiunea si stiinta si mai mult de a face cu politica. Ateismul modern a fost in primul rind o cauza politica si sociala a intelectualilor deranjati de pozitia dominanta a Bisericii in lumea occidentala. Pentru a surpa pozitia Bisericii, afirma Spencer, ateii aveau nevoie de o teorie care sa atraga masele si sa le intarite impotriva Bisericii. Teoria asta a fost ateismul. La inceput o forma de anticlericalism, anticlericalismul a recurs la evolutionism, ratiune si stiinta si s-a transformat intr-o doctrina mai mult sau mai putin coerenta care se numeste „ateism”. Spune Spencer: „this book argues [that] modern atheism was primarily a political and social cause, its development in Europe having rather more to do with the abuse of theologically legitimized political authority than it does with developments with science or philosophy”. (Paginile xiv si xv) („cartea asta argumenteaza ca ateismul modern a fost in principal o cauza politica si sociala, si dezvoltarea lui in Europa a avut mai mult de a face cu abuzul autoritatii politice legitimate la nivel teologic, decit cu descoperirile in stiinta si filosofie”)

Ce este ateismul?

Spencer incearca si o definitie a istoriei ateismului: „the history of atheism is best seen as a series of disagreements about the authority, the concept in which various concerns – does God exist, how do we know, how should we live and who should we obey – coalesce” („istoria ateismului e cel mai bine inteleasa ca un set de dezbateri despre autoritate, conceptia in care diverse preocupari – exista Dumnezeu, cum stim si cum sa ne traim viata si de cine sa ascultam – se suprapun”.) (Pagina xvi) In plus, Spencer numeste ateismul „a parasitic creed”, adica o „invatatura parazitica” care nu are un esafod original si se defineste nu prin ceea ce ar avea original, caci nu are, ci prin atacurile la adresa celor care cred in Dumnezeu. Atacurile virulente impotriva credintei in Dumnezeu, a lui Dumnezeu si impotriva celor care cred in Dumnezeu au fost mereu, si inca ramin, dieta zilnica a ateismului. Nu exista varietate in manifestarile ideologice ale ateismului. Exista o limita a modalitatilor prin care se poate promova si explica fraza, banala, „nu exista Dumnezeu”. Si tocmai asta e falimentul ateismului si al secularismului cladit pe el. Ateismul pretinde sa demoleze credinta in Dumnezeu dar e incapabil sa o inlocuiasca, sa umple vidul. Din aceasta perspectiva, ateismul se afla in aceasi pozitie in care s-a aflat teismul la inceput: e mereu atacat pentru pozitiile lui subrede.

Cine e ateul?

Cititorii acestor rinduri probabil vor fi surprinsi sa afle ca ateii in Europa sunt mentionati inca din Secolul XV, iar incepind cu Secolul XVI numarul cartilor si pamfletelor care denuntau credinta in Dumnezeu, la acea vreme publicate ilegal, a crescut vertiginos. Arhivele istoriei indica ca termenii de „ateu” si „ateism” au aparut in scrierile europene pentru prima data in prima parte a Secolului XVI. Italia anului 1551 a fost descrisa de un calator englez ca „tara bolilor, a otravitilor si a ateilor”. La fel si Voltaire, in cartea lui The Sage and the Atheist („Invatatul si ateul”), scria ca in Secolul XVI Italia era „plina de atei”. Arhivele Inchizitiei spaniole mentioneaza si ele mii de cazuri de persoane arestate ori date in instanta pentru „ateism”. La inceputul Secolului XVII in Paris se estimeaza ca traiau 50.000 de atei. O carte publicata in Germania in 1713 pretindea ca ateismul in Germania a aparut in Secolul XII. La fel in Olanda, care vreme de multe veacuri a fost refugiul preferat al ateilor, infidelilor si al celor razvratiti impotriva lui Dumnezeu. Anglia Secolului XVI era si ea descrisa ca o tara a „infidelilor si ateilor”. Carti publicate atunci estimau numarul „infidelilor si ateilor” in Anglia la 900.000, adica o sesime din intreaga populatie a tarii. Ateismul s-a raspindit cu rapiditate nu doar intre cei educati dar si la masele needucate. Un scriitor de pe vremea aceea numea ateismul „un virus al mintii” („a virus of the mind”).

Insa, atributiile termenilor „ateu” si „ateism” in Secolele XV-XVII erau cu totul diferite de intelesul acestor cuvinte astazi. Cuvintul „ateu” era o eticheta vulgara aplicata oamenilor care isi traiau viata in neorinduiala, imoralitate, pacatosenie, ori batjocoreau invataturile Bisericii ori ale Bibliei. In alte cuvinte, erau oamenii care isi traiau viata „fara Dumnezeu”. Eticheta aceasta ar fi echivalentul, in zilele noastre, a cuvintului „depravat”. In categoria ateilor de atunci intrau betivii, adulterii, cei care batjocoreau pe Dumnezeu, respingeau invataturile Bibliei, negau imortalitatea sufletului, negau invierea mortilor, existenta raiului ori a iadului, ori doctrina creatiei. Protestantii includeau in categoria aceasta pe Catolici si Catolicii pe Protestanti. Englezul  Nicholas Brenton, intr-o carte publicata in 1616, definea ateul ca „a danger to society, the love of vanity, the hate of charity, and the shame of humanity … The tavern is his place and his belly is his god … He knows not God, nor thinks of heaven but walks through the world as a devil toward hell” (ateul e „un pericol pentru societate, iubitor al vanitatii, uricios faptelor bune, rusinea umanitatii … taverna e locul lui si pintecele dumnezeul lui … nu cunosate pe Dumnezeu, nu se gandeste la cer si trece prin lumea asta ca diavolul spre iad…”) (Pagina 5)

Cauzele ateismului european

Interesante, insa, sunt si presupusele cauze care ar fi generat ateismul european. Scriitorii secolelor XVI si XVII le identifica ca fiind diviziunile teologice ale acelor vremuri, scandalurile preotesti si bisericesti, profanarea lucrurilor sacre, bogatiile si prosperitatea, si filosofia. In timp, ateismul european a evoluat in directii opuse, impunind revizuirea termenului de ateu si ateism. Incepind din Secolul XVII, si mai ales XVIII, termenul a inceput sa fie atribuit in mod exclusiv celor care negau existenta lui Dumnezeu. Cartile lor, pe atunci inca publicate ilegal, au fost denuntate de Biserica, iar in 1549 Biserica Catolica a compilat un „Index al cartilor interzise”. Erau carti care nu doar denuntau existenta lui Dumnezeu, dar incurajau oamenii sa traiasca pentru moment si sa-si maximalizeze placerea fara teama de o pedeapsa eterna ori Judecata  in viata de apoi. Revolutia Protestanta, propune Spencer, a cauzat si ea proliferarea ideilor ateiste pentru ca Biserica nu mai detinea monopolul interpretarii Scripturii. Incet, aceste idei au inceput sa se suprapuna, dind nastere ateismului occidental care a precedat Revolutia franceza din Secolul XVIII, o discutie pe care sperasm sa o continuam saptamina viitoare.

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Dacă mori diseară?

„If You Died Tonight”

I don’t have it all together
Sometimes I find myself asking why oh why
But I know we don’t have forever
So I’d be a fool to let this moment pass us by
So at the risk of sounding crazy let me ask you

If you died tonight, where would you be
Where would your soul spend eternity
Jesus gave His life
If you’d just believe it changes everything
If you died tonight

You can call me narrow minded
But I believe that in your heart there lies the proof
And if you look down deep you’ll find it
An empty place that is pointing to the Truth
You can hear His voice inside you
Gently asking

Say I need You
I can’t live without You
Come and fill my life with Your glory, God

 

AVORT – O POVESTE ADEVARATA

Articolul de astazi e o marturie personala. Este marturia unui angajat negru catolic din Comitetul National Democratic (SUA) care a demisionat din partid ca raspuns la tactica agresiva pro-avort a administratiei Obama si a devenit republican. Reflecta traseul lui politic, dar mai ales spiritual. Materialul de azi e o traducere din limba engleza, facut de parintele Emil Ember (AFR Baia Mare)

In filmul INIMA NELINISTITA din 2012, care prezinta viata parintelui filosofiei moderne occidentale, sf. Ambrozie ii spune sf. Augustin: „Nu omul gaseste adevarul, ci adevarul gaseste omul: pentru ca Adevarul este o persoana. Este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Nu exista cuvinte mai potrivite care sa explice cum eu, un negru cu o preocupare asidua pentru cei fara adapost, pentru drepturile civile si pentru cultura clasei muncitoare, cu o diploma in drept la o universitate neagra renumita si fiind nascut intr-o familie de doua generatii lideri de sindicat, puteam sa parasesc o slujba de vis in Partidul Democrat si sa devin conservator si republican in mai putin de trei ani. M-am nascut intr-o familie catolica african-americana de clasa mijlocie in Detroitul inceputului anilor 80. Bunicul meu, un veteran din al Doilea Razboi Mondial, a fost un mandru sindicalist care a votat cu democratii in aproape toate alegerile federale. Desigur, in acele timpuri, sa fii catolic si sa votezi cu democratii era mult mai usor. Mama mea a fost profesoara si membra de sindicat. Ea era progresista privind problemele economice, insa conservatoare in privinta celor sociale.

De la o varsta frageda, am fost invatat sa-mi apreciez credinta catolica si sa pretuiesc educatia catolica si sa stiu ca a fii crestin insemna ca eu trebuie sa ajut la purtarea de grija a tuturor copiilor lui Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am absolvit doua scoli catolice renumite in Metro-Detroit. Cand am terminat liceul, am simtit cu tarie ca vocatia mea era sa lucrez in guvern si sa ma implic in politica.

Intre obtinerea diplomei de la Colegiul James Madison din cadrul Universitatii de Stat din Michigan si absolvirea dreptului la Howard University School of Law, am fost democrat. Parea sa fie ceva natural: eu sunt de culoare, tin la saraci si la cei vulnerabili si am vrut sa fiu un avocat al drepturilor civile.

Pe durata colegiului am lucrat ca intern pentru senatorul democratic de atunci Gary Peters. Intre colegiul si facultatea de drept, am lucrat ca asistent personal pentru echipa senatorului Carl Levin. Pe durata facultatii de drept, am lucrat pe timp de vara drept functionar pentru guvernatorul Jennifer Granholm si am lucrat ca intern pentru Comitetul de Campanie pentru Congres din partea Democratilor in Washington DC. Am lucrat cu si pentru oameni de buna credinta. Nu puteam fi mai mandru ca eram democrat.

Dupa ce am intrat in barou in 2007, m-am alaturat unei firme de avocatura de prestigiu din Michigan. In 2008, pe parcursul voluntariatului meu pentru senatorul de atunci Obama, un prieten mi-a vorbit despre filmul Strigatul mut, o filmare cu ultrasunete a unui avort la inceputul anilor 80. Pe masura ce copilul nenascut este ucis, gura bebelusului se deschide ca si cum ar vrea sa urle, dar nu se aude niciun sunet.

Am fost zguduit de acest material video. Sunt un catolic practicant. Imi iubesc credinta si am fost intotdeauna pro-vita. Chiar si asa, nu mi-am inchipuit niciodata ca avortul inseamna cu adevarat uciderea unui copil nenascut. Dupa acea zi, am incetat sa mai fiu voluntar in campania de sprijin pentru senatorul de atunci Obama. Am continuat sa practic dreptul si am crescut in convingerile mele privind dreptul la viata, dar eram inca democrat.

Un an mai tarziu, un fost sef a devenit un inalt oficial la Comitetul National Democratic si mi-a oferit o slujba in echipa. Gandindu-ma ca voi putea schimba mentalitatea acestui organism privind chestiunile pro-vita din interior, am acceptat oferta si m-am mutat inapoi la Washington. Am inceput sa lucrez in acest Comitet in noimebrie 2009. In ajunul Sarbatorii Neprihanitei Zamisliri, 7 decembrie 2009, realitatea proiectului Obamacare si ramificatiile sale m-au lovit ca un traznet. In acea zi, am primit insarcinarea sa fac demersurile pentru ca o actiune politica sa se desfasoare intr-un stat din Mid-Westul american in sprijinul proiectul de lege privind ingrijirea sanatatii. La acea vreme, un legiuitor federal cheie din acel stat se abtinea de la sustinerea acestui proiect, in parte deoarece el vroia un limbaj pro-vita mai puternic impotriva finantarii avortului din fondurilor publice.

Am primit sarcina, m-am intors la birou si am stiut ca nu voi putea sa o fac. Eu nu voi ingrosa randurile de milioane a celor care, de-a lungul istoriei, prin tacerea lor sau prin ignoranta lor voita, au dat inapoi si nu au facut nimic cand cei nevinovati mor. Nu voi deveni complice prin fortarea unui legislator federal ca sa sprijine un proiect ce permite finantarea publica a avortului. Dupa cum spune Scriptura, ce-i va folosi omului sa castige lumea intreaga daca sufletul si-l va pierde?

Totusi, ramanea o intrebare. Ce ar trebui sa fac? Stiam ca nu puteam indeplini aceasta sarcina, dar asta inseamna ca ar trebui sa-mi dau demisia? M-am speriat foarte tare. Inclinam spre demisie, dar aveam nevoie de confirmarea ca aceasta era intr-adevar voia lui Dumnezeu si nu a mea. Dupa servici, m-am dus la Liturghia de seara de la Crypt Church aflata la Georgetown University. Predica a fost despre Isaia si despre a avea curaj. Aceasta era incurajarea de care aveam nevoie. In acea noapte, mi-am scris demisia. Am explicat de ce nu puteam sprijini un proiect de ingrijire a sanatatii care dadea gres in privinta protejarii celor nenascuti.

Dupa ce am participat la Liturghia din dimineata urmatoare, pentru sarbatoarea Neprihanitei Zamisliri, am mers la biroul sefului meu si i-am incredintat demisia mea. Din partea lor, intreaga echipa a Comitetului a fost incredibil de respectuoasa fata de alegerea mea. Totusi, aceasta nu a facut ca decizia mea sa fie mai usoara. De fapt, demisia de la acel loc de munca a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea. De fapt, eu mi-am incheiat cariera ca democrat. Si nu aveam un alt servici care sa ma astepte. Dar eram liber sa apar Adevarul. A fost unul dintre momentele eliberatoare ale vietii mele. Dupa cateva luni, am avut privilegiul sa lucrez pentru Conferinta catolica din Maryland, facand lobby pentru cei saraci si vulnerabili la legislatura statului Maryland. A fost o usurare sa lucrez pentru Biserica intr-o atmosfera in care ma puteam angaja in domeniul politicilor publice fara nicio aluzie la apartenenta la un partid.

Dupa optsprezece luni, am vazut de la distanta cum presedintele Obama a semnat un proiect de lege care finanta public avortul, a avansat regulamente care distrugeau micile afaceri, si a perpetuat mitul ca principala cauza a saraciei este lipsa de bani care se aloca problemei, o idee care ignora intreita tragedie a lacomiei, a falimentului familiei si a esecului nostru colectiv de a trai solidar cu cei saraci material. In sfarsit, in 2011, l-am vazut pe presedintele care sprijinea reglementarile privind ingrijirile medicale ce calcau in picioare dreptul la libertate religioasa. Pana aici. Mi-a ajuns.

In acest timp, am invatat ca in vreme ce guvernul are un rol vital important pentru a proteja saracii si pe cei vulnerabili, problemele societale erau cel mai bine solutionate local de familie, comunitate si de biserica. Am devenit republican. Si astfel, acest avocat de culoare si fost democrat in convingeri si la servici, este acum cu fermitate republican. Stiu ca niciun partid nu are monopolul asupra adevarului. Stiu, de asemenea, ca crestinii trebuie sa creada ca orice afiliere politica nu este niciodata sinonima sau inlocuitoare pentru misiunea de discipol crestin. Suntem crestini, mai presus de toate. Stiu de asemenea din sursa directa ca desi nu sunt de acord cu multi dintre prietenii mei democrati, si cred ca multe din politicile lor sunt defecte din punct de vedere moral, ei sunt oameni de buna credinta.

Oamenii rezonabili de buna credinta pot si ar trebui sa fie diferiti privitor la problemele politice variind de la cheltuieli si taieri bugetare la teoria economica, rolul guvernului si amprenta Americii la nivel global. Acestea sunt chestiuni politice si economice cu ramificatii morale, nu adevaruri morale absolute. Am invatat deja ca daca noi ca popor suntem liberi, trebuie sa dam marturie pentru adevarurile morale. Trebuie sa aparam principiile iubirii autentice si ale libertatii, ale comunitatii, ale demnitatii umane si ale solidaritatii care ne fac ceea ce suntem – oameni! Daca noi ne ridicam la aceasta provocare cu umilinta si dragoste, adevarul despre ceea ce suntem ca indivizi si ca o comunitate americana nu va fi niciodata invins. Cu Adevarul care sa ne pastoreasca, marturia noastra astazi va rezista testului timpului: noi vom fi invingatori, vom castiga aceasta cursa.

Usa biroului meu aici in Detroit da spre faimosul monument al Spiritului Detroitului. Pe inscriptia lui se citeste: „Acum Domnul este Spirit, si unde este Spiritul Domnului, acolo este libertatea” (2 Corinteni 3, 17). In calatoria mea, am invatat cu durere adevarul ca omul nu poate trai o minciuna. O persoana care traieste o minciuna va muri inauntru. Barbatii si femeile trebuie sa dea marturie despre adevar si nu conteaza unde ii va duce acest lucru, pentru ca nu exista alta cale spre libertate si dragoste: nu exista alta cale spre pacea interioara. Minciunile se destrama. Adevarul ramane. Aceasta scurta cugetare este marturia mea pentru Adevarul care m-a gasit si m-a calauzit spiritual, profesional si personal la un loc al libertatii pe care nu mi l-am imaginat vreodata. Intr-adevar, Adevarul m-a gasit, si acum eu sunt liber sa dau marturie: sunt liber, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa il apar.

EUTANASIEREA COPIILOR – O VALOARE EUROPEANA?

Luna trecuta Parlamentul Belgiei a votat, cu un vot de 86 la 44, legea eutanasierii copiilor. Vestea a fost primita cu oroare in intreaga lume si comentariile de condamnare au fost multe. Noi insa, atacam problema dintr-un unghi diferit, intrebind, este eutanasierea copiilor o valoare europeana? Intrebarea e legitima. Suntem in toiul pregatirilor pentru alegerile europarlamentare si media din Romania, la fel ca si partidele politice si candidatii lor, ne vor ameti vorbindu-ne despre “valorile europene”. Unii ne vor spune ca “valorile Romaniei” sunt inapoiate, iar altii ca trebuie sa imbratisam “valori progresiste”, adica, intr-un cuvint “valorile europene”. Termenul acesta, insa, e foarte ambiguu si elastic. De aceea intrebam, este eutanasiera copiilor o valoare europeana pe care trebuie sa o imbratisam si noi? Sa o “respectam”? Sa o acceptam in numele “diversitatii” si al “tolerantei”? Poate fi acest trend criminal tolerat de lumea civilizata?

Ceva nu e in regula in Belgia. Ceva nu functioneaza bine acolo. Belgia a fost prima tara din lume care a legiferat parteneriatele civile, inclusiv cele unisex si prima care a legiferat eutanasia. Cind le-a legalizat, restul lumii a intrebat cu goaza: ce se intimpla in Belgia? Saptamina trecuta a facut-o din nou. Din nefericire, insa, in loc ca aceste antivalori sa fie respinse, au devenit “valori europene” pe care Parlamentul European si Consiliul Europei le promoveaza. Cum asa? Iar daca ni se pare ca legifererea eutanasierii copiilor nu va lua o directie similara ne inselam. Orice nonvaloare deocheata care a aparut in Occident s-a transformat in timp intr-un “drept al omului”. Fie ca e vorba de avort, pornografie, prostitutie, ateism, anti-crestinism, transumanism – toate aceste manifestari se transforma incetul cu incetul in “valori europene”. Iar cei care le critica ori chestioneaza sunt etichetati oameni inapoiati, habotnici, ori ingusti la minte.

Oare sa fie asa? Oare cum vor impacheta promotorii eutasierii copiilor acest trend initiat in Belgia acum o saptamina? Marsul nonvalorilor nu se va opri la eutanasierea copiilor. Pe orizont deja apare un alt trend, la fe de “chic”, o alta “nebunie” – avortul postnatal, adica avortul copiilor deja nascuti. In ultimii ani am comentat des in buletinele AFR articolele care apar tot mai frecvent in revistele de specialitate din Occident care promoveaza asa numitul “right to postnatal abortion”, adica “dreptul la avortul postnatal”. Acest “drept” inca nu a fost obiectul unei rezolutii in Consiliul Europei ori al Parlamentului European, dar probabil ca va apare in timp. Asta va depinde de cine va fi ales in Parlamentul European. Argumentele pentru un astfel de “drept” inca trebuie slefuite, dar ceea ce ni se pare de necrezut azi, e posibil ca miine sa ne fie impus.

Va urma…

Mereu mă frământă întrebarea aceasta. Mă tot întorc pe o parte și pe alta, întrebându-mă: „Cât de mare e dragostea mea față de Dumnezeu? Cine să aibă în lumea această un termometru care să-mi stabilească temperatura afectivă a dragostei mele? ”
Mi-a venit un gând. Probabil dragostea este singurul lucru care ne face asemănători și cu niște ființe neomenești. Până și animalele, păsările și peștii sunt în așteptarea unei afecțiuni pe care o putem numi dragoste.

Biblia spune să ne uităm la păsările cerului, care nu seamănă, nu seceră, dar Dumnezeu se îngrijește de ele, de ce? pentru că le iubește. Plantele, să ne uităm la crinii de pe câmp, care nu torc, nu țes și totuși nici cei mai bogați și înțelepți oameni ca Solomon nu s-au îmbrăcat precum un crin. De ce? Pentru că-i iubește!

Cu toții ne dăm în vânt după dragoste. Ne plac vorbele bune și înduioșate; ne plac laudele și dezmierdările; ne plac bucuriile și satisfacțiile, pentru că e singurul limbaj intraductibil pe care îl înțelegem cu toții.
Și totuși niciodată nu vom ști, cât de mare este dragostea noastră. Poate fi mare de tot!, dar cât de mare nu vom ști pe pământul acesta, doar vom presupune. Însă va veni vremea când Cel ce ne-a iubit, și ne-a iubit până la capăt(un capăt de moarte și dincolo) ne va face cunoscut și măsura dragostei noastre, dar incomparabilă cu a Lui. Vine și timpul acesta!
Până atunci însă, gustă și umplete deplin de dragostea lui Dumnezeu, dată prin Domnul Isus Hristos, e gratis și fără limită, e puternică și fără hotare, e singura sperață de supravețuire într-o lume ca a noastră.

MINUNEA ACEASTA DE COPIL

IMG_2268Este pentru prima oara cind intilnesc sarbatorile de craciun departe de tara mea, mi-ar place sa sper ca este si ultima data, insa in viata nu poti fi niciodata categoric cu privire la locul in care te trimite Dumnezeu dar mai ales timpul sau anotimpul in care o face.
Fiind in SUA in momentul acesta mi-a atras atentia in mod special cum se pregatesc oamenii de sarbatorile iernii, care probabil fara echivoc sunt cele mai indragite de majoritatea tarilor de natura crestina. Chiar incepind cu luna decembrie oamenii isi cumpara si impodobesc pomii de craciun. Tot la inceput se organizeaza felurite parade in strada la toate nivelele, cai, caini, scoli de dans, politisti, seriffi, primari si congresmani. Deghizari, decoratiuni si CADOURI!. Da asa este, cadouri, e uimitor sa vezi cite cadouri isi fac membrii familiei unii altora, sunt aici sub brad, sunt multe, ce o fi acolo nu stiu.
Dar drag prieten cel mai uimitor lucru pentru mine nu sunt cadourile impachetate, ar fi trebuit sa fie, dar nu sunt, cel mai uimitor este cit de abatuti sunt oamenii astazi fata de CADOUL CEL MAI DE PRET A LUI DUMNEZEU PENTRU NOI, ISUS HRISTOS MINTUITORUL! Uimirea Ingerilor, Magilor si Pastorilor din Betleemul de atunci, usor se transforma astazi intr-o uimire a faptului ca nimeni nu mai crede acum ceea ce s-a crezut atunci. Arde inima in noi cind primim cadouri impachetate, sau cecuri in plic dar raminem reci, neclintiti si impietriti fata de DARUL FARA PRET A LUI DUMNEZEU.
„Îngerul Domnului i S’a arãtat într’o flacãrã de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s’a uitat; și iatã cã rugul era tot un foc, și rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: „Am sã mã întorc sã vãd ce este aceastã vedenie minunatã, și pentru ce nu se mistuie rugul.”Domnul a vãzut cã el se întoarce sã vadã; și Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, și a zis: „Moise! Moise!” El a rãspuns: „Iatã-mã!” (Exod 3:2-4)
Probabil va puneti intrebarea ce o fi avut Moise cu sarbatoarea lui Isus de astazi sau ce o fi avut vremurile Imperiului Egiptean de atunci cu vremurile Uniunii Europene de acum. O sa spuneti ca a cam trecut timpul, e o tranzitie totusi, ne-am modernizat, am creat cai ferate si am tras linii aeriene. Dar eu va spun ca singurul lucru prin care ne mai poate uimi Dumnezeu astazi e acest Prunc nascut Isus Hristos.
De-a rindul anilor multi au dorit sa Il distruga, a vrut sa o faca Imparatul Irod, marele preot, unii ucenici, invatati si oameni simpli.
IMG_2274Astazi in SUA unele companii scriu pe felicitarea de craciun, Marry Xmas in loc de Marry Christmas. Acest (X) inseamna fiecare din noi, adica felicitari cu sarbatoara ta personala(persoana x, Ion,Sergiu,Petru etc.), pe cind (Christ) inseamna Hristos, adica felicitari cu sarbatoarea lui Hristos. Si astazi unii incearca sa-L distruga cum au facut-o multi pe vremuri. Insa dati-mi voie sa va spun ca Hristos este si astazi rugul nepotolit, para nestinsa din fata lui Moise care nu se mistuie niciodata.
Mi-a atras atentia in mod special fapul ca Moise s-a intors sa vada. Pastea oile, era tirziu, trebuia sa mearga acasa si totusi sa intors.Oare ce avea sa insemne astazi Moise pentru noi daca mergea inainte gindindu-se la casa, nevasta si copii? Subiectiv fiind, raspund, nimic! Un singur pas facut de noi spre Dumnezeu inseamna alti zece facuti de El spre noi. Dumnezeu a vazut ce el se intoarce si la chemat.
IMG_2272Dumnezeu este Acelasi si astazi, orcine se intoarce spre El, este chemat de El. Cine trece pe neobservate la minunile Lui, nu are cum sa aiba parte de chemarea Sa.
Iti doresc ca la sarbatorile acesea de craciun, sa iti rupi privirea de la bucate,cadouri si petreceri si sa spui ca si Moise ” „Am sã mã întorc sã vãd….” ce sa vezi? sa vezi MINUNEA ACEASTA DE COPIL CARE ESTE ISUS!!!!
CRACIUN FERICIT SI LA MULTI ANII!!!!
Cu drag, Familia Druta