Lacrimile aduc cu ele şi fericire

În materialul dat vom parcurge momente incredibile lânga viaţa unei tinere, cu care soarta a fost dură încă de la naştere. Veronica (numele este schimbat, la dorinţa ei), are 21 de ani, după o adolescenţă grea şi rece, se pare ca soare începe să zâmbească şi în inima ei, datorită unor oameni, care au reauşit să-i shimbe viaţa în mai bine.

            Veronica suferă de un handicap fizic încă de la naştere, din pricina căruia ea nu poate să meargă singură, la fel cum nu poate să se mişte liber. Pe tatăl ei nici o dată nu l-a cunoscut iar la vărsta de 8 ani a fost lăsată de mamica ei la un internat pentru copii cu dificienţe locomotorii. În scrut timp, copila a trebuit să fie trasferată într-un alt loc, la casa de copii cu deficienţe mintale (specială pentru fete), din Hânceşti. La intenat, cu greu reuşeşti să câştig atenţia celor din jur pentru că în afară de tine sunt mulţi alţi tineri cu acealeaşi probleme şi nevoi, educătorii fiind puţini la număr şi cu puteri limitate.

            Timpul trecea, in acelaşi timp Veronica  creştea. Timpul a fost acela care a ajutat-o pe Veronica să uite multe, dar tot el era acela care adus-o pe meleagurile triste ale singurătăţii. Dintr-o copila timida, care l-a început nu înţelegea prea multe din ce i se întâmpla, a ajuns să fie o tânară pline de complexe, stresată, copleşită de mii de remuşcări. De multe ori avea stări depresive, în care nu dorea să vadă pe nimeni, sau să vorbească. Nici o veste de la mama, de parcă nici o fost. A rămas singură, înconjurată de oameni străini şi reci. Mai mereu o puteai vedea stând îngândurată, doi ochi trişti şi privirea în gol. Cel mai mult o durea faptul că era izolată de lume, de societate, departe de oameni.

            Dar venit şi soarele pe cărarea ce ducea internat. În luna noiembrie a anului 2006, Dumnezeu a îndrepatat inima unor oameni de bună credinţă,  să ajute la schimabarea vieţii celor mai trişti ca ei. Aşa a ajuns Veronica şi încă cinci fete de la orfelinat, la „Casa Bucuriei”. Aceasta este o ramură din proiectul „Casa Mea”, care lucreză cu copii vulnerabili, abandonaţi şi cei care suferă de diferite handicapuri.Acum ea locuişte cu  încă cinci fete într-o casă din Truşeni, şi este îngrijită în permanenţă.

            Aici modul de viaţă al Veronicăi s-a schimbat foarte mult. La început era foarte stresată când mergea vorba să iasă din casă, era mai tot timpul tristă şi închisă în sine, şi toate acestea din cauza că este diferită de cei din jur, pentru că toată lumea se uită la ea. Însă timpul petrecut în „Casa Bucuriei” a reuşit foarte mult să schimbe caracterul Veronicăi. La Casa Bucurie pot să mă simt mult mai liberă în exprimarea dorinţelor mele. Pot merge la plimbare, pot să aleg ce să mânînc, cu ce să mă îmbrac. La fel mă pot împlica în gătirea mesei, să şterg praful prin casă, să mă îngrijesc pe mine, să fiu însoţită la cumpărături . Spre deosebire de orfelinat aici ea are posibilitatea de alege ceea cei place. În stradă Veronica este încă puţin stresată din cauza privirilor din jur, pentru că înaninte aceste lucruri erau străine pentru ea. Duminica merge la Biserică, îl simte pe Dumnezeu mult mai aprope de ea, şi chiar a început să-i mulţumească pentru că a creat-o aşa cum este ea. După 12 ani de despărţire şi singurătate, a venit şi ziua când s-a întâlnit cu mama ei. În martie 2007 au luat prima legătură şi a aflat ca are un tată vitreg. Au stat împreună trei zile. Şi acum mama ei se interesează de ea, şi o tratează ca pe copilul ei, de fiecare dată îi aduce câte ceva.

            Lucru cel mai trist este problema de sănătate a Veronică-i, este foarte dificil din cauză că nu a fost tratare la timp, şi astăzi nu are şanse prea mari de recuperare,  deoarece nu are flexibilitate în muşchi.

            Acum dorinţa ei cea mai mare este ca să se poată împrieteni cu lumea din jur. Lângă casa lor m-ai au vecini cu care Veronica comunică foarte des, să chiar a reuşit să se împrietenească.

 

Alina Druţă

Anunțuri

3 gânduri despre „Lacrimile aduc cu ele şi fericire

  1. Tatiana

    Draga ,Alina pot sa-ti comunic ca cu eroina articolului tau m-am cunoscut in toamna aceasta in tabara crestina de la Vadul lui Voda .Veronica (o numesc asa cum o numesti tu),este o fire foarte comunicabila ,vesela ,dornica de viata ,mindra de handicapul pe care-l are .In luna decembrie ne vom intilni din nou la Cahul ,unde va fi organizata, ziua invalidului cu dezabilitati fizice .Te invitam la aceasta intilnire , ca sa te convingi cat de mult s-a schimbat eroina articolului tau .

    Răspunde
  2. Druta Autor post

    Draga Tatiana, ma bucur foarte mult pentru ceea ce mi-ai scris. Mie mi-a frint inima cand am vazut-o pentru prima oara. Ma bucur foarte mult. Stiu ca este o persoana puternica, Chiar as vrea sa o vad din nou.
    Alina Druta

    Răspunde
  3. Tatiana

    Draga Alina ,ma bucur ,ca sunt oameni cu inima si sufletul mare unde gasesc loc si p-u noi cei batuti de soarta ,dar cu parere de rau ne doare tare cand simtim ca ne compatimiti .Unei prefera sa ne aline cu cuvintele „saracii”,’bietii..
    In schimb , eu ma socot cel mai bagat si mai fericit om din lume : „Sunt copil al Domnului ,prin mila si indurarea lui Dumnezeu ,am fost smulsa dintr-o lume plina de pacate si asezata in trupul lui Hristos ,am cunoscut dragostea Tatalui ceresc .Iti trebuie bagatie mai mare ???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s