De ce? De unde?

Ieri seara am auzit o stire care ma şocat la culme. Un copil din România, de şase ani a fost maltratat si abuzat sexual de prietenii săi de joacă. Copilul a fost supus unor perversiuni groaznice, după ce a fost bătut cu cruzime a fost abuzat sexual, apoi obligat sa bea urină şi sa mănânce excrement. Cel mai teribil este că agresorii sunt copii aprope de aceiaşi vârstă.

De unde au învăţat copii această cruzime, astfel de comportament, astfel de apucături sexuale anormalice, la copii de vârsta de 6-12 ani. Am deja 22 de ani nu am mai auzit aşa ceva. De ce? De unde? Ce va fi cu acest copil, cum ca trece el peste această traumă, cum va reuşi să iute.

Ştiţi ce mă îngrozeşte şi mai mult, la noi au fost elaborate şi carţi, ca “Sexul pe inţelesul celor mici”, în care copiii sunt învăţaţi aceste practice, ma refer la aceste preferinţe sexuale, se elaborează legi care să permită ca aceste lucruri să fie învăţate în grădiniţe, şcoli şi alte instituţii de acest gen. În România homosexualilor li s-a dat mai liber decît la noi, au organizat parade etc, şi iată unde se ajunge.

De ce? Pentru că oamenii şi-au pierdut pierdut orice discernământ dar cel mai mult pentru că: Mînia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevarul în nelegiuirea lor… Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într’una care este împotriva firii; tot astfel şi barbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s’au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au savîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor

Acest caz este un semnal pentru părinţi, pentru profesori, şi pentru întrega societatea, şi fie atentă la ceea ce privesc copiii şi la ce sunt influenţaţi, şi să nu acepte imoralitatea la nivel de virtute, implinind poftele imoralilor.

Anunțuri

3 gânduri despre „De ce? De unde?

  1. irem

    sufletul sati fie liniştit ca din partea lui dumnezeu eşti un injeraş cu sufletu curat dumnezeu a dat la toti minte . sper ca la acasta situatie sunt vinovati parintii ca educatia e la o stare joasa

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s