LA MASA DE SĂRBĂTOARE

Iată că sărbătorile de iarnă ne bat deja la uşă. Fiecare casă şi familie doreşte an de an, aceste sărbători să fie tot mai deosebite. De aceea, decorăm casa, alegem culorile potrivite pentru pomul de Crăciun, alergăm prin magazine pentru a pregăti un cadou celor dragi şi, nu în ultimul rând, gospodinele se străduiesc să pregătească cele mai alese bucate, care dau sărbătorii un atu în plus.

„Dintre toate legumele şi fructele, cel mai mult îmi place carnea!” Este o zicală care exprimă un adevăr despre poporul nostru. Nu am planificat să vorbesc despre această zicală, am inclus-o pentru că ea ne vorbeşte despre ce mâncare se serveşte de obicei la sărbătorile Crăciunului, carne şi iar carne. Toba, cotletele în sos, purceluş fript, cârnăţei de casă, răcituri, pârjoale, sarmale, frigărui ş.a.m.d. Suntem cei mai inventivi atunci când merge vorba de preparat bucate din carne.

De sărbători, mâncarea este cea mai mare îngrijorare a gospodinelor, de aceea, foarte multe lucruri trebuiesc puse la punct din timp. De exemplu, câţi oameni veţi avea la masa de sărbătoare, meniul sau felurile de mâncare, produsele şi ingredientele necesare, aşa ca toate acestea să fie cumpărate din timp, cel puţin cu 2-3 zile înainte.

De fiecare dată când merg cu soţul la părinţi în vizită, rămânem şocaţi de felul cum mama noastră găteşte, într-un mod atât de gustos şi variat. Indiferent cât de mare este masa, ea trebuie umplută până nu mai rămâne măcar un mic spaţiu de manevră pe ea. Această tradiţie este valabilă practic pentru fiecare gospodină. Sunt mândră de părinţii mei şi poporul în mijlocul căruia trăiesc, însă am şi o mică notă critică asupra felului cum se pregătesc de sărbători.

Îmi aduc aminte cum de multe ori, în ajunul sărbătorilor de iarnă, rămâneam fără bani în casă, lucru care îi îngrijora foarte tare pe părinţii mei, pentru că ştiau că vor avea oaspeţi şi nu se cuvine să nu ai o masă bogată. Se încerca a se găsi aceşti bani măcar din pământ, numai ca să se sărbătorească aşa cum trebuie, ca mai apoi, foarte multe bucate care nu sau mâncat să fie aruncate.

Aici cred că este marele minus al nostru şi anume, exces de pregătire. Totuşi, vreau să fiu sinceră şi să spun că îmi place mai mult la noi cum se gătesc oamenii decât în altă parte. Am avut ocazia să merg şi în occident, în Franţa, Italia, şi am observat că acolo atmosfera de sărbătoare este simţită mai mult în stradă, pe când în case, oamenii nu se grăbesc să sărbătorească, ori o fac foarte modesc, cu şampanie, vin, cafea, şi mai multe tacâmuri decât mâncarea propriuzisă.

Aici văd şi o logică, pur şi simplu, nimeni nu riscă să cheltuiască prea mulţi bani pentru o sărbătoare, căci mai este şi ziua de mâine.

Un alt lucru la masa de sărbătoare, care la fel ţine de gospodine, este gătitul şi petrecerea timpului cu cei invitaţi. Iată ce sfat le dă gospodinelor Jakob Hausmann, un elveţian renumit în bucătărie şi patronul restaurantului “Mica-Veneţie”: ”Gătirea propriuzisă a bucatelor durează o zi întreagă, iar pentru a avea timp să staţi cu invitaţii la masă, ar fi bine să terminaţi treaba înainte de venirea acestora”.

De multe ori, te trezeşti cu invitaţii la masă, mâncarea aranjată, gata să fie servită, însă gospodina tot stă pe la bucătărie. Nu este o încălcare gravă, însă astfel, arătăm lipsă de respect faţă de cei poftiţi la masă.

Nu în ultimul rând, de sărbători, contează cel mai mult buna dispoziţie şi sărbătorirea evenimentului în esenţa lui. Dacă sărbătorim Crăciunul, celebrăm naşterea Domnului nostru Isus Cristos, amintindune de ceea ce a făcut pentru noi Dumnezeu ca să fim salvaţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s