Aviz: „Se caută personalităţi”

Credeţi că dacă am lipi un astfel de aviz la colţurile străzii, am avea succes? Am găsi ceea ce am căuta?

Ţi-am trezit zâmbet pe buze? Poate ar fi fost cazul să cădem pe gânduri… De ce?

Pentrucă, tot mai des în ultimul timp se observă atât fete, cât şi băieţi care se lasă influenţaţi de vânturi occidentale şi răsăritene. Este simplu de înţeles de ce fac acest lucru. Cred că dacă vor fi ca italienii sau germanii vor fi fericiţi. Aşa se ajunge la momentul când încep a vrea să fie altfel, să fie personalităţi şi nu în ultimul rând fericiţi.

Căutarea are loc peste tot în coafura pe care şi-o fac, în hainele pe care le îmbracă, în gesturile pe care le folosesc şi în machiajul pe care-la aplică. Ţi s-ar părea că este în regulă să fie aşa, deoarece toată lumea vrea să fie altfel. Încearcă să copie pe cineva care are o imagine de personalitate super fericită. Recurg la lucruri care cred că o să-i facă respectaţi.

Capcana în care este cel mai aproape de a cădea este dorinţa să se asemene cu staruri. Au senzaţia că dacă va fi ca ele va fi fericit. Britney Spears sau Marlin Manroe, Enrique Iglesias, fiecare din ei par a fi fericiţi, pe dinafară. Prin faptul că fac tot mai multe operaţii plastice de schimbare a formei feţei, scoaterea ridurilor, eliminarea grăsimii încearcă să creeze o mască cum că ar fi fericiţi. Să fie oare aşa? Adolescenţii sunt cei care cad în plasa vedetismului cel mai des. Ba că cineva îi spune că seamănă cu o vedetă, ba că dacă şi-ar vopsi părul negru ar fi exact ca şi…

Totuşi, se caută personalităţi, aşa ne spune avizul de mai sus. Oare care ar trebui să fie criteriul care ar găsi soluţie pentru avizul: „Se caută personalităţi”.

Oameni care arată că sunt personalităţi prin comportamentul, gândirea şi felul de trai, nu încearcă a plagia machiajul, coafura sau stilul de îmbrăcăminte. Personalităţile nu se lasă convinşi de fiecare vânt din occident sau răsărit. Ele pot distinge lucrurile şi pot lua concluzii individuale. Personalităţile nu se lasă convinşi de sfatul celor răi, care par a fi exemplu, însă care duc un mod de viaţă imoral. Acelaşi lucru ni-l spune Biblia, Cartea Cărţilor: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi”…(Psalmi 1:1)

Nu aş vrea ca după citirea acestui articol să cădeţi în extrema că pe nimeni să nu asculţi şi să te transformi într-un individualist. Nu este nimic rău în a asculta şi a vrea să fii ca un om care într-adevăr este exemplu. Un om care-şi trăieşte viaţa frumos şi care gândeşte matur. Vreau doar ca să fim atenţi cu cine ne asemănăm şi ca cine vrem să fim. Şi aici Cartea Cărţilor are ceva de spus: „Ascultă fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale”. (Proverbele lui Solomon 1:8)

Ceea ce cu siguranţă fiecare din noi cunoaşte despre personalităţi este că ea nu depinde de părerea oamenilor care-i vor răul. Cunoaşte limita în toate şi nu riscă s-o treacă. Are un punct de vedere pe care-l argumentează, iar dacă cumva cineva de influenţă are un alt punct de vedere, nu se lasă convins.

Gândeşte lucrurile din unghiul maturităţii şi este echilibrat. Nu încearcă să demonstreze: „uite cine-s eu şi cine nu eşti tu”. Nu jigneşte la stânga şi la dreapta doar ca să fie el în centrul atenţiei. Nu se ascundem spatele scuzelor atunci când a greşit şi poate să-şi recunoască vina.

Se pare că de scris sunt multe, de ştiut se ştiu multe, însă există oare personalităţi? Şi totuşi ce rezultat ar avea avizul „Se caută personalităţi”. De tine depinde rezultatul şi succesul avizului.

Ecaterina Stepaniuc- Liber

Anunțuri

Un gând despre „Aviz: „Se caută personalităţi”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s