Jocurile de noroc îţi pot nenoroci viaţa

De foarte multe ori am trecut pe lângă săli cu jocuri de noroc, dar niciodată nu am decis să intru. De fiece dată m-am întrebat dacă totuşi există persoane care se prind la ele şi ajung a-şi pierde banii, casele, familiile. Nu am putut afla dacă cineva s-a prins la ele până de curând, totuşi am aflat. Toate acestea le-am putut discuta cu un tânăr de 21 de ani. Numele lui este Petru, care anul acesta a absolvit facultatea de Bussines şi Administrare.

Petru este originar din Cantemir, însă pe perioada studiilor a locuit în Chişinău într-un apartament cumpărat de mama sa, care de ani buni lucrează în Italia. Din dorinţa de a-şi ajuta cât de cât mama, Petru a decis să-şi caute un serviciu. L-a şi găsit, s-a angajat într-o sală cu jocuri de noroc ca şi supraveghetor. Lucrurile au mers bine o perioadă. La finalul fiecărei luni de muncă îşi aştepta salariul şi se bucura din plin de banii pentru care lucra. Totuşi, există lucruri care se fac pentru prima dată. Şi Petru a decis să-şi încerce norocul pentru prima dată… Fiind impresionat de vizitatorii sălii de joc, uneori plecând acasă cu ceva bani în buzunar, a decis şi el să încerce. Iată aşa a început adevăratul curs al istoriei, şi tot de aici s-a început nenorocirea vieţii lui Petru.

Pentru a afla istoria în detalii i-am acordat câteva întrebări:

  1. Ce te-a atras să începi şi tu să joci? „Banii au fost motivaţia. Am pus o mică sumă la început şi am câştigat una mai mare. Mai târziu am decis să investesc mai mult şi aici am rămas dezamăgit, pentru că, cu cât mai mult investeam, cu atât mai mult pierdeam. Se pare că devenisem dependent, intrasem în azartul acesta de care încercam să mă eliberez, dar nu puteam.

  2. Ce sumă de bani ai pierdut? La această întrebare i-au luat câteva clipe să se gândească şi apoi mi-a răspuns… 30 de mii de lei.

  3. De unde ai luat atâţia bani ca să investeşti? Ai împrumutat? Nu, mama mea îmi trimitea bani în fiece lună pentru mâncare, haine, trai, eu însă, îi investeam în aparate. Dorinţa de a-mi câştiga proprii bani m-a adus la a-i pierde pe cei lucraţi de mama.

  4. Care a fost suma cea mai mare care ai investit-o? Am început cu 10 lei, ca mai apoi să ajung a investi câte 1000 de lei. Când investeam 10 lei câştigam 100 de lei, dar când am investit 1000 de lei am ieşit cu 0.

Cu siguranţă, veţi aştepta să ascultaţi ce s-a întâmplat mai departe. Da, aşa este eroul nostru, s-a ales cu probeleme grave. În foarte scurt timp a slăbit foarte mult a devenit instabil emoţional. A stricat relaţiile cu oamenii dragi, începând cu mama şi finisând cu prietenii. Oamenii scumpi inimii lui şi-au pierdut încrederea în el, mama lui chiar a fost nevoită să-l trimită o perioadă în Cantemir ca să uite în acest timp şi totodată să fie o pedeapsă pentru el.

  1. Ce sfat ai da la o persoană care ar avea riscul de a cădea în această capcană? Să se ia în mâini şi să deschidă ochii, că aparatele astea sunt mâna diavolului. Te atrag ca şi un drog după care devii dependent şi este foarte greu să mai dai înapoi.

  2. Cum ai ieşit din toate astea? Toate astea au durat un an. A fost greu să mă decid, însă într-o bună-ziuă, am decis şi gata. Atât, şi în acel moment am devenit liber, m-am transformat dintr-un zombi într-un om liber. Am simţit o eliberare şi am decis că trebuie să merg înainte. Din această experienţă am învăţat foarte mult. Cred că anume ea m-a ajutat să văd lucrurile altfel şi să înţelg că viaţa este prea scurtă ca eu să o irosesc în aparatele de joc.

De fiece dată când vei trece pe lângă săli cu jocuri de noroc cum vei proceda, vei trece pe alături sau vei risca să-ţi păgubeşti viaţa?

Aşa au luat lucrurile o altă întorsătură. Aşa s-a trezit la viaţă cel care şi-o distrugea, aşa Dumnezeu a deschis ochii cuiva care cu propria mână şi-i închidea şi iată aşa eu am ajuns să-l cunosc pe Petru care a dorit să-şi împărtăşească istoria cu mine aşa ca cei care sunt şi ei prinşi în această cursă să vadă că există oameni care au ieşit din ea şi care şi-au dat seama că jocurile de noroc îţi pot nenoroci viaţa.

(Numele eroului este inventat, însă istoria este veridică)

Ecaterina STEPANIUC

Anunțuri

2 gânduri despre „Jocurile de noroc îţi pot nenoroci viaţa

  1. edgar reyes

    Am intrat d mai multe ori la sala cu jocuri de noroc, numai pentru a observa pe oameni absorti in fata masina, care din inceput e pregatita pentru ca sa castige numai casa de joc, si persoanele care joaca pierd nu numai banii si viata.

    Răspunde
  2. Pingback: Ghimpele » Cum să organizezi jocuri de noroc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s