„Spune-i lui Denis că tata îl iubeşte!”

Lumea este foarte mică... Se întâmplă ca să întâlneşti oameni pe care te aştepţi să-i întâlneşti ultimii în lumea asta, îi vezi aşa pe neaşteptate şi îţi dai seama ca momentele date au fost menite pentru a le petrece cu persoana dată.

Săptămâna trecută fiind cu doi prieteni din Statele Unite ale Americii, veniţi să predea limba engleză în satul Iepureni din raionul Cantemir, am avut o astfel de experienţă. M-am convins că raza pământului poate fi mai mică decât îmi imaginez eu. Am întâlnit pe cineva despre care am auzit vorbindu-se foarte mult, chiar dacă nu ne văzusem niciodată. În momentul când doar s-a salutat am avut simţământul că îl cunosc de foarte mult timp. Am aflat o istorie cutremurătoare, şi unele lucruri le voi împărtăşi şi cu voi.

Numele lui este Vasile şi este un bărbat foarte nefericit. Are 47 de ani. A fost căsătorit şi are doi copii, o fată şi un băiat. De 14 ani nu mai are nici un fel de legături cu familia lui. Soţia a plecat în Italia la muncă, copiii au mers la bunici şi el a rămas singur. Nu au plecat toţi că au avut o viaţă frumoasă, au plecat deoarece au fost siliţi de soartă. Se pare că au avut probleme de familie şi astfel au luat decizia de a-şi alege fiecare calea sa.

Fiica nici nu vrea sa audă de tatăl ei, mama şi-a luat viaţa de la capăt, iar feciorul mai vine şi-l vizitează pe tata în timpul liber.

Ne-a povestit domnul Vasile că îşi urăşte viaţa şi lucrurile făcute în ea. În acelaşi timp spune că moare de singurătate, a construit două case şi el nici nu vrea să doarmă în ele, că şi-ar dori să-l găsească moartea într-o râpă ca să uite de greşelile făcute.

În acelaşi timp feciorul spune că el şi-a meritat consecinţele, că mama a fost silită să plece din cauza lui, pentru că alcoolul era cel care îi ghida viaţa tatălui său. Anume de aici au şi apărut toate problemele, o familie de la ţară tipic moldoveneasă.

Este dureros faptul că toată viaţa luptăm cu nimeni altul decât cu noi înşine, ne pedepsim pe noi şi nu încercăm să schimbăm cumva lucrurile. Da, teoria spune că cel vinovat trebuie să-şi ceară iertare, dar viaţa ne învaţă că cel care iubeşte iartă şi dă uitării cele mai dureroase lucruri. Viaţa te face să o iei de la început şi să cazi de pe multe stânci ca apoi să te ridici din nou şi să vrei să le urci. Tot ea te înalţă şi tot ea te doboară. Însă, decizia este a noastră a celor care respirăm viaţă. Noi alegem să fim aşa cum suntem şi tot noi putem fi mai buni.

Un înţelept spunea că nu e bine să răscolim trecutul. Vreau să ne gândim la prezent şi să dorim să trăim pentru viitor. Fiecare îşi are lucruri ascunse în conştiinţă care merită uitate, fiecare face greşeli în viaţă, însă orice om merită o a doua şansă.

Acum dacă ar fi să încep a căuta vinovatul nu ştiu cum l-am găsi. Toate lucrurile au o legătură între ele, însă nu ştiu la ce ne-ar mai ajuta să-l găsim.

Cuvintele cu care ne-am despărţit de domnul Vasile au fost: „Spune-i lui Denis că tata îl iubeşte!” Voi transmite lui Denis ce i-a spus tatăl. Vreau să sper că lucrurile vor lua o altă întorsătură. Pentru că indiferent de cum sunt părinţii noştri sunt ai noştri şi nu i-am ales noi, Dumnezeu i-a ales pentru noi. Cartea Sfântă vorbeşte despre aceasta : „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi vei avea multe zile în ţara pe care ţi-a dat-o Domnul.

Ecaterina Stepaniuc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s