Tinerii „suprasolicitati”

Tinerii din zilele noastre se tem de prea multa munca si se poarta ca si cum sudoarea fruntii – ca rezultat al unei munci cinstite – ar fi ceva de care sa te rusinezi. Oare chiar toti, in mod egal, sunt speriati de un mers mai obosit si de o fata mai umflata?!
Acest duh de lenevie da nastere caselor unde se aduna tinerii la jocuri de noroc, umple puscariile de tineri lenesi care umbla aiurea si nu fac nimic, umple discotecile cu vagabonzi si tin casele de ajutorare si institutiile de caritate foarte active.

Tineri ca acestia nu vor construi niciodata case uriase si fabrici, nici cladiri precum Cetatea de Scaun a Sucevei care dainuie de mult timp sau alte cladiri si blocuri inalte ca in zilele noastre. Cei care au construit astfel de cladiri nu erau lenesi si nici fricosi de munca.
Toti baietii din America au auzit de Tipografia mare a lui Harpers. Deci, toti baietii acestia cunosteau foarte bine paginile cartilor lor frumos colorate si poate ca multi au vazut si Tipografia din orasul New York. Dar daca eu i-as fi intrebat pe unii baieti cum se face ca fratele mai mare a lui Harper a gasit o casa asa de frumoasa si impozanta, poate ca mi-ar fi spus ca omul acesta a fost „un mare norocos”.

Intr-adevar, a fost norocos. Dar un prieten vechi, lucrator la tipografia aceea, ne-a dezvaluit secretul acestui om norocos.
El insusi, editorul principal si cu cel mai mare dintre baietii lui Harper au invatat meseria de tipograf cu multi ani in urma, pe strada John din New York. Ei si-au inceput viata lor fara noroc, dar cu maini voitoare sa munceasca si minti active; un noroc suficient de mare pentru orice om tanar din tara asta libera.
„Uneori, dupa ce ne faceam treaba pe ziua respectiva, James Harper spunea:
‘Thurlow (asa il chema pe editor), hai sa mai desfacem un palet mare de hartie. Numai sa-l desfacem. Sa-l avem gata desfacut pe maine’.
In general, cadeam de acord, dar fara prea mare tragere de inima sa „desfacem numai” paletul, insa James ma pacalea si radea la bombanelile mele si niciodata nu ma lasa pana nu desfaceam complet tot paletul si asezam hartia frumos si intinsa perfect la colturi, gata de lucru pentru a doua zi.
Vara ne-am facut un obicei sa mergem mai devreme la lucru si pana ceilalti baieti si barbati isi mancau micul dejun, noi aveam jumatate din treaba noastra facuta pe ziua aceea. Ne dadeam intalnire mai devreme si porneam spre strada John. Ceream cheia de la ofiterul de serviciu batand usor in gemuletul lui, iar domnul Seymour o lua de sub perna si ne-o dadea prin oblonul geamului.

Facand asa, n-aveam probleme cu nimeni si nici treaba cu baietii rai care faceau numai nazbatii, iar pe deasupra, adunam bani la buzunar pentru munca facuta.”
Cheia data prin oblonul geamului ne vorbeste despre secretul „norocului” acestor doi barbati care s-au ridicat pana au devenit eminenti, foarte cunoscuti si cu un nume bun, in timp ce alti baieti care dormeau adanc in acele ore de dimineata, au ramas necunoscuti si ” fara noroc” cum spun ei. In loc sa-l urmareasca pe seful lor cand era cu spatele si sa spuna celorlalti, aprinzandu-si o tigara: „Hei, baieti, haideti acasa, am facut indeajuns pentru azi!”, fratii Harper spuneau: „Hai sa mai lucram un pic si peste program, sa ne pregatim lucrul pe maine , ca sa ne fie mai usor !”

Continuare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s