Dangerous! Alinaţa se poate distruge

Scandalurile se ţin lanţ de AIE. Tot mai des liderii acesteia îşi aruncă săgeţi unii împotriva altora de parcă dau de înţeles că s-au plictisit unii de alţii.

De la început până în prezent, Mihai Ghimpu este cel mai important actor în ceea ce priveşte subiectele de scandal. Cu el a început scandalul participării, sau neparticipării la parada din Moscova, şi tot cu el continuă scandalurile.
De data aceasta este vorba de un decret prezidenţial, prin care acesta desemnează ziua de 28 iunie, zi de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice din 1940. În decret este menţionat faptul că noi am fost ocupaţi contra voinţei de către armata sovietică, iar acest lucru trebuie să-l cunoască toţi.

Acest decret a fost privit de către colegii de alianţă drept o chestiune electorală, pe care Mihai Ghimpu o foloseşte tot mai des.

„Decretul prezidenţial cuprinde mai multe articole, care prevăd consemnarea anuală a zilei de 28 iunie prin momente de reculegere, depuneri de flori şi mediatizare, menţionându-se în acelaşi timp interzicerea organizării în această zi a manifestaţiilor distractive de masă. Decretul stipulează de asemenea edificarea unui monument în memoria victimelor ocupaţiei sovietice în faţa sediului Guvernului. Până la ridicarea monumentului, acţiunile de comemorare vor avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde Primăria va instala provizoriu o piatră simbolică comemorativă. Decretul se încheie cu solicitarea retragerii de către Federaţia Rusă, succesoare de drept a Uniunii Sovietice, a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Cetăţenii Republicii Moldova au avut un trecut tragic. Astăzi am ajuns să fim cea mai săracă ţară din Europa. Tocmai data de 28 iunie 1940, când comunismul a fost adus cu baioneta şi cu tancul sunt motivul acestei sărăcii”, a declarat preşedintele interimar. 

Ghimpu susţine că în general se consultă cu membrii Alianţei în deciziile pe care le ia, dar sunt şi situaţii în care îşi exercită funcţia de şef al statului în conformitate cu prevederile constituţiei. „Eu, ca şeful statului, răspund de integritatea, demnitatea, independenţă, securitatea ţării şi, în calitate de comandant suprem, am luat o decizie care v-am adus-o astăzi la cunoştinţă”, a declarat Mihai Ghimpu.” (unimedia.md)

Se pare că pericolul ca alianţa să se distrugă se apropie tot mai mult de realitate, fiindcă ceea ce putem noi să constatăm este că comunicarea este putredă în interiorul acesteia. Mihai Ghimpu continuie să-şi susţină punctul de vedere, în ciuda criticilor şi presiunii ale colegilor săi, rămâne să vedem cu ce se va încheia acest scandal.

Ion Druţă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s