Cine va apune în următoarele alegeri?

Nu-i aşa că fiecare din dumneavoastră mai feceţi câte o pauză uneori şi vă puneţi întrebarea, oare pe cine să mai aleg şi de data aceasta? Alteori vă avântaţi în discuţii cu prietenii, încercând să prognozaţi cine va intra în parlament, sau cine va lua majoritatea.

Astfel de discuţii sunt normale, mai ales că ne aflăm în pragul unei noi campanii electorale, unde politică va sta pe limba chiar şi a copiilor. Spun aceste lucruri pentru că tot aud cum discută vecinii, prietenii chiar şi eu pe unde dau, aud cum vorbesc despre politică. Şi totuşi cine va apune de data aceasta?

Sunt două variante asupra acestei ecuaţii, ori apun comuniştii ori apun democraţii şi toată democraţia în general.

Dacă este să mergem după val, urmărind ultimul referendum care părea să dea tonul unei campanii parlamentare şi prezidenţiale ce îi avea drept actori principali pe cei din Alinaţa pentru Integrare Europeană, acum „na poftim” nu mai putem zice celaşi lucru, parcă au apărut ceilalţi în prim plan (ştiţi voi cine).

Lucrurile au luat o întorsătură incertă, iar când poporul nostru devine incert face alegeri greşite. Felul cum au tratat unii referendumul, şi mai ales felul cum cetăţenii lau tratat ne poate servi ca şi o consecinţă gravă pentru viitorul ţării. Am spus-o şi mai repet, noi ne-o facem cu mâna noastră, iar vinovaţii suntem şi vom fi noi.

Săptămâna aceasta posibil se va dizolva parlamentul şi se vor anunţa alegeri anticipate. Cel mai probabil alegerile să fie în luna noiembrie, ceea ce înseamnă că campania începe în câteva săptămâni. Şi iarăşi noi suntem puşi în situaţia de a ne alege viitorul, soarta şi conducerea.

Cine credeţi că poate răspunde la întrebarea „Cine va apune în următoarele alegeri?”, răspunsul este la dumneavoastră, cetăţii.

Personal nu pot să-mi impun un punct de vedere, unul Dumnezeu ştie ce va fi, iar eu nu pot decât să vă transmit un mesaj de optimizm şi împreună cu echipa ziarului să vă motivez de pe acum ca să participaţi activ la vot.

Tot mai des se vorbeşte despre neâncrederea în clasa politică, se zice „nu am încredere în nimeni”, parcă a devenit o vorbă din popor. Noi să lăsăm la oparte neîncrederea şi să mai dăm o şansă ţării noastre care trebuie să progreseze spre lucruri mai bune.

Am iepuizat deja subiectul. Chiar dacă nu au început alegerile, de pe acum vă îndemn să mergeţi la ele, sper să înţelegeţi cât de important este acest lucru pentru noi şi copiii noştri.

Biblia ne învaţă:
„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,
pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. „ (1 Timotei 2: 1-2)

Haideţi să facem acest lucru până la alegeri.

Ion Druţă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s