Gasterbaterul interesat în dragostea de ţară

Mergând în drum spre Cantemir, am văzut chiar la ieşire din oraş o nouă perlă de panou publicitar marca Valeriu Pasat. Pe el scria cam în acelaşi fel cum am intitulat eu articolul „Gasterbaiterul a venit acasă”, şi nu doar atât, orizontal mai era scris cu galben „pentru că o iubeşte”, iar mai jos cu minuscule (că abia de am citit) spunea că „a refuzat milionarii şi miliardarii”.

Cuvântul Gasterbaiter vine din limba germană „gasterbeiter”, ce însaemnă gast – oaspete, arbeiter – muncitor, un fel de muncitor oaspete. Cu alte cuvinte, Valeriu Pasat se identifică cu un om care a fost invitat în Rusia să muncească, un gasterbaiter al Rusiei. Să ştiţi că acest cuvânt, dumnealui la şi învăţat în rusia, pentru că deobicei ruşii fac asemenea expresii.

Dar ce să vă mai plictisesc eu cu gasterbaiterii, să trecem la ce este mai interesant, aţi auzit doar că mult stimatul Pasat a refuzat milionari şi miliardari pentru că îşi iubeşte ţara. Dumneavoastră chiar credeţi? Eu unul cred şi chiar pot să spun mai multe, Valeriu Pasat este singur un milionar şi miliardar, iar a refuza nişte colegi de afaceri nu este o mare problemă. Pentru mine nu este o mare dilemă în a refuza un coleg de teapa mea, spre exemplu ca să facem ceva împreună, exact acelaşi lucru este şi cu milionarii, nu e greu să refuzi alt milionar pentru a merge într-o afacere.

Deci, eu cred că el a refuzat milionari, dar ştiţi ce nu cred eu? Nu cred că el îşi iubeşte ţara. Poate să fie cu supărare pentru unii, însă puţini în ziua de azi îşi mai iubesc ţara precum spun. Astăzi avem o groază de oameni în funcţii înalte, la guvernare şi ne mai vorbind în opoziţie, care pur şi simplu nu îşi iubesc ţara.

Domnul Pasat are mai multe interese în a-şi iubi ţara, decât o dragoste curată şi sinceră. Interesul lui este de a accede la putere, iar pentru aşa ceva trebuie să-i convingi pe oameni că tu îţi iubeşti ţara.

Am toate motivele să cred că Valeriu Pasat a revenit în ţară fiind plin de interese personale, sau mai degrabă de grup. Felul cum a procedat şi procedează cu biserica este pur şi simplu grav şi incorect faţă de ţară şi oameni. Pentru mine, Pasat este primul om care a reuşit să convingă clerul bisericii ortodoxe ca să fie susţinut în politică. Parcă au mai încercat şi alţii, totuşi ca lui Pasat nu ia reuşit nimănui.

Un alt motiv pentru care spun că acest om nu îşi iubeşte ţara, a fost campania lui de a impune în mod obligatoriu predarea religiei ortodoxe în şcoli. A impune ceva fără o consultare activă a societăţii, fără a lua în considerare faptul că mai sunt şi alte confesiuni, fie ele şi minoritare, este totuşi un lucru rău. E bine totuşi că la cârma guvernului sunt oameni mai luminaţi, care au echilibrat acest lucru.

A-ţi face apariţia în politică, încercând să manipulezi cu sentimentele religioase ale societăţii este totuşi un lucru cel puţin incorect.

Atunci când încerci să impui societăţii obiecte care au menirea să dezbine societatea, spune ceva despre personalitatea ta.

Într-un cuvânt, gasterbaiterul nu a demonstrat până acum că îşi iubeşte ţara, ci doar că are interese în a o iubi. Din puţinele acţiuni pe care le-a făcut, anume acest lucru reiese.

Ion Druţă

Anunțuri

5 gânduri despre „Gasterbaterul interesat în dragostea de ţară

  1. John

    Din asocierea Biserica – Pasat sa intelegem ca Biserica nu doreste aderarea la UE, ci la Rusia-Belarus ?

    Periculos lucru … pe care nimeni nu-l remarca.

    Răspunde
  2. ghenadiana

    Săptămâna aceasta mergeam la un seminar la Nord şi tot traseul Chişinău -Bălţi era plin de această publicitate. Nu am înţeles la început despre cine era vorba, dar am făcut asocieri cu panourile anterioare de tip anonim deodată , dar completate mai apoi şi mi-am dat imediat seama despre cine este vorba. Am rămas mirată să văd că sunt atât de multe şi m-am gândit că nu sunt puţini oameni la noi care-şi iubesc ţara, dar nimeni nu a declarat-o într-un astfelt de mod. Să fie el unicul care -şi iubeşte ţara sau e cazul să o demonstrăm prin fapte…?

    Răspunde
  3. Vitalie

    …şi traseul Chişinău – Cantermir, şi Chişinău – Bălţi,şi Chişinău – Ungheni, şi nu cred că doar atât.
    Mă bucur că acu ştiu şi eu ce e Gasterbaiterul. 😀

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s