Despre sărbătorile de iarnă

Țara noastră se află într-o situație extrem de delicată înainte de sărbătorile frumoase de iarnă. Gândurile despre cum va arăta următoarea coaliție, cine va fi următorul președinte și prim-ministru ne copleșesc până acolo că le folosim și în cele mai mici discuții pe care le avem. Dacă mă întâlnesc în stradă cu cineva cunoscut mă întreabă sau îl întreb cum ți se pare noul parlament? sau cine crezi că vor face coaliție? Folosim aceste expresii uneori automat de parcă nu am avea ce discuta.

Ei bine ca să nu discut cu dumneavoastră iarăși aceste întrebări pentru a nu vă plictisi dați-mi voie să vă felicit căci indiferent cum va arăta noua coaliție politică, ați ieșit la vot pe 28 noiembrie. Am observat că majoritatea cetățenilor au făcut o alegere bună, poate mai trebuia un pic să fie super bună, totuși am ales din nou o conducere majoritară alta decât cea comunistă. De acum nu mai depinde de noi, unde a depins de noi am făcut tot ce ne stă în puteri, acum e rândul celor pe care i-am ales să îndeplinească ceea ce ne-au promis. Nouă nu ne rămâne decât să înălțăm rugăciuni pentru aleșii noștri, pentru că zice biblia: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea”. (1Timotei 2:1)

Iată-ne în anotimpul de iarnă, pentru că este primul număr al iernii am decis să vă readuc aminte ce sărbători minunate ne stau în prag. În țările din occident deja se simte pulsul căciunului când cu toții ne bucurăm de nașterea Domnului Isus Hristos. Pot spune că și la noi se face simțită sărbătoarea datorită primăriei care a împodobit frumos centru capitalei.

În SUA spre exemplu oamenii deja stau cu bradul și casa decorată toată cu ghirlande, iar oamenii poartă căciulițe de moș crăciun. Cred că nicăieri în lume nu se simte atât de bine această sărbătoare. Toți merg la biserică și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot anul fie bun sau mai puțin bun pe care l-au avut.

La noi adeseori apar disensiuni între creștinii care sărbătoresc pe stil vechi și cei pe stil nou. Așa este trecutul nostru, avem multe tradiții de diferite origini și oamenii la fel sunt cu idei împărțite. Anul acesta sper ca sărbătorile să ne unească mai mult ca niciodată și să nu mai existe intimidările din anii trecuți.

Deci stimați cititori să ne pregătim inima pentru aceste evenimente și nu doar masa. Parcă văd cum supermarketurile vor fi invadate de clienți care vor pregăti cele mai alese mâncăruri pentru oaspeți, inima însă fiind departe de semnificația adevărată care este „ nașterea Lui Isus”.
Deci să ne gândim la aceasta și să întâmpinăm frumos sărbătorile care ne stau în față.

Ion Druță

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s