Arhive pe categorii: Ecaterina Stepaniuc

Cody Huff – cel mai fericit bărbat din parc

Despre Las Vegas v-am povestit în unul din materialele precedente şi am promis că voi reveni cu un material despre oamenii străzii. Las Vegas are în jur de 14 mii de oameni ai străzii şi doar 1000 dintre ei pot avea adăpost pe parcurstul nopţii. Una din aceste 14 mii de persoane a fost şi Cody Huff, un bărbat în vârstă de 52 de ani, pe care l-am întâlnit personal în parcul în care şi-a petrecut 8 luni din viaţa lui în calitate de boschetar, însă care în prezent este o altă persoană datorită unui zâmbet şi unei îmbrăţişări.

Cody este fost boschetar, implicat în droguri, sex, alcool, furt… şi care mărturiseşte că perioada de om al străzii din viaţa sa pare a fi un coşmar, pare a fi despre o altă persoană şi nu despre el însuşi. Parcul din centrul oraşului Vegas, acolo l-am întâlnit pe Cody împreună cu soţia şi o echipă care-l ajută să gătească mâncare pentru a hrăni pe toţi oamenii străzii din acel parc, cât şi cei care ştiu de acest eveniment şi vin în fiecare joi pentru o masă caldă. Cody nu pierde nici o clipă să le povestească prietenilor şi tuturor oamenilor străzii despre trecutul lui şi relatează cum Dumnezeu a făcut o minune cu el şi i-a schimbat viaţa.

„Vreau ca oamenii să înţeleagă că boschetarii din parcul în care am trăit eu sunt dependenţi de droguri, alcool, sunt pierduţi într-un cuvânt, însă ei totuşi sunt fiinţe umane. Persoane care au avut familii, soţi, soţii, case, au avut de toate ce oferă lumea însă cumva nu am putut să controleze ceea ce au avut. În parcul acesta eu am supravieţuit aproximativ un an, parcarea de maşini din apropiere îmi oferea un loc de dormit, iar pe parcursul zilei veneam aici şi mâncam din cele ce ne aduceam diferite misiuni creştine. Îmi este greu să mă întorc în acest parc pentru că încă îmi întâlnesc mulţi din prietenii mei care erau „vecinii” mei când eram boschetar, acuma eu sunt angajat, am o viaţă normală nu mai sunt boschetar şi cel mai important este că l-am găsit pe Hristos. O mulţime din aceşti oameni sunt încă pierduţi în droguri şi alcool şi tot felul de dependenţă. Este foarte special pentru mine acest loc şi tot timpul va fi pentru că mi-am petrecut aproape un an aici”.

Până a deveni beschetar Cody era asistent medical şi îngrijea diferiţi bolnavi. „Pentru că aveam o profesie bună, aveam acces la multe familii bogate, eram pltătit bine şi astfel aveam tot ce credeam eu că trebuie să aibă o persoană. Aveam o motocicletă Harley, maşină o casă frumoasă şi un cont în bancă. Totul s-a pornit când am început să am grijă de o doamnă în vârstă aici în Las Vegas şi care cu timpul şi-a pierdut mintea. Eu având grijă de ea şi văzând prin ce trece am căzut în depresie şi am început să fumez droguri, în acel moment aveam 600.000 dolari în bancă şi încet, încet am cheltuit tot ce am avut pentru droguri şi am ajuns în stradă. Presupuneam atunci că acestea erau unicul lucru care mă va ajuta să ies din depresia prin care treceam. În acel moment credem că Dumnezeu era departe de mine şi nu aveam nevoie de El.

De la vârsta de 13 ani eu am fost independent, eram cel care deservea pe alţii cu droguri, participam la curse de motociclete, eram implicat în toate acestea. Am vândut droguri probabil pentru 17 ani în viaţa mea, 5 ani am fost în închisoare, eram o persoană destul de complicată şi când am întâlnit bătrâna aceasta de care aveam grijă, ea a devenit unica familie pe care am avut-o vreodată, şi foarte tare m-am derutat văzând-o cum îşi pierde minţile”.

Cody a ajuns în stradă din cauza drogurilor. Când l-am întrebat cum a durat acest proces, el mi-a comunicat, „E o minciună ceea ce zic mulţi că nu devii dependent dacă tu controlezi situaţia. Când am început cu drogurile, un drog de 20 dolari îmi ajungea pe o noapte, însă înainte de a deveni boschetar am ajun să cheltui 1000 dolari pe noapte pentru droguri.

Totuşi Dumnzeu a avut un alt plan cu el, „Pe când eram în parc am fost invitat la o misiune creştină care lucrau cu boschetarii, însă sincer să fiu mă duceam doar ca să mănânc, fac un duş şi să primesc nişte haine curate. Când prima dată am vizitat această misiune nu făcuse duş de 3 luni şi nu umblasem în haine curate. Când eram în stradă am învăţat un lucru, cu cât mai rău araţi, cu cât mai rău miroşi, cu atât mai mulţi bani oamenii or să-ţi dea.

Trebuia să câştig bani în fiecare zi, îmi trebuiau aceşti bani pentru droguri, nici măcar nu-mi cumpăram mâncare, mâncam din urnele de gunoi. Acum când vorbesc mă gândesc că vorbesc despre un vis rău, însă este realitate. Am ajuns până la un moment când speram ca doza de droguri pe care o luam o să-mi oprească inima şi o să mor. Însă atunci când am început să merg la misiunea creştină pentru boschetari, atunci Dumnezeu a început să lucreze în inima mea. Era o doamnă acolo, o chema Michelle, ea a venit la mine într-o zi şi a zis, „Domnule, cred ca aveţi nevoie de o îmbrăţişare”, eu i-am zis că nu are idee de cine se apropie, nu făcusem duş de o perioadă bună, însă ea mi-a dat o îmbrăţişare, eu m-am uitat în ochii ei şi am văzut dragoste. Acela a fost timpul când gheţa a început să se topească din inima mea, (a spus-o cu lacrimi în ochi).

Acela a fost timpul când eu am văzut dragostea necondiţionată a acestei femei pentru mine, eu eram cineva, ea mi-a ţinut minte numele, ei îi păsa. Atunci am luat o decizie, să merg la acea misiune în fiecare săptămână şi dumina la biserică, atunci acea minune s-a întâmplat. Dumnezeu a folosti aceasta întâmplare care mi-a schimbat viaţa. Eu nu eram nimeni, însă acum acea femeie îmi spunea că eu sunt copil de Dumnezeu. Atunci am devenit interesat de Dumnezeu, 3 săptămâni mai târziu am căzut pe genunchi în parc şi am zis lui Dumnezeu, Doamne până acuma eu am condus maşina şi am mers numai prin accidente, însă de azi te las pe tine să conduci. Stăteam pe bancă şi citeam biblia şi am început să merg la lecţiile oferite de misiunea creştină. Cu o noapte înainte mă gândeam, sunt boschetar, nu voi mai fi o persoană normală, însă în noaptea în care am căzut pe genunchi am devenit bucuros din nou. Nu zâmbisem de ani de zile, făcusem tot răul care se putea face pe pământ, încercasem de toate, am avut de toate şi le-am pierdut pe toate. În ziua aceea cu 7 ani în urmă i-am zis lui Dumnezeu, că eu am condus viaţa mea cum am vrut eu, însă din ziua aceea i-am zis să o conducă El cum vrea. Isus m-a întâlnit aşa cum eram, murdar în noroiul unui parc din Las Vegas şi astfel am devenit cel mai fericit bărbat din parc.”3 săptămâni mai târziu după ce L-am primit pe Isus in inima mea, am avut un atac de cord din cauza că organismul meu nu putea rezista fără droguri, medicii mi-au zis că voi muri însă Dumnezeu m-a vindecat. Dumnezue a făcut minuni după minuni cu mine. Nu a fost uşor, prima meserie care am avut-o a fost să pilesc pietre pe o temperatură de 40 de grade Celsius în Las Vegas.
Cody a dorit să dea un sfat tuturor celor implicaţi în droguri, „Oricine care experimentează drogurile, eu vreau să vă spun că drumul acesta duce doar la o destinaţie. Diavolul se foloseşte de ele ca să te facă să gândeşti că tu ai lumea la picioare, drumul acela duce la închisoare. 6 ani din viaţa mea i-am petrecut în închisoare, mi-am pierdut totul din cauza drogurilor. La început era totul bine şi frumos, dar apoi e o progresie aici în parcul cu boschetari. Puţin mai târziu Dumnezeu mi-a oferit o casă portabilă în care să trăiesc, o slujbă şi o viaţă nouă. Nimic nu ne face pe mine şi pe soţia mai fericiţi decât să avem grijă de aceşti oameni ai străzii.

Când ne-am despărţit am plecat cu gândul că miracole există şi astăzi. Dumnezeu a făcut minuni după minuni în viaţa lu Cody şi el trăieşte dovada. De 7 ani duce o viaţa frumoasa împreună cu familia lui şi îl slăveşte pe Dumnezeu pentru că a avut milă de el şi nu l-a lăsat în gunoiştea din parcul din centrul Las Vegasului.

Ecaterina Stepaniuc

Analiza emisiunii ”Fabrika” vizavi de legea nediscriminare cu Tănase, Boţan şi Terzi-Barbăroşie

30 martie, curent Guvernul a retras din Parlament legea anti-discriminare. În aceeaşi seară la Publika TV, în cadrul emisiunii Fabrica s-a discutat această decizie cu invitaţii Daniela Terzi-Barbăroşie, psihilog şi director executiv al Centrului de Parteneriat pentru Dezvoltare, Alexandru Tănase, Ministrul Justiţiei, Sergiu Ostaf, directorul CREDO, Teodor Cârnaţ, directorul Comitetului Helsinki pentru drepturile omului şi Igor Boţan, analist politic.
 
După ce am urmărit emisiunea şi am observat cum invitaţii de mai sus şi-au expus părerile referitor la decizia luată de Parlament şi la lege în sine, păreri pe unde argumentate, pe unde neargumentate, nu am putut decât să concluzionez careva lucruri pe care le voi împărtăşi în rândurile de mai jos. În calitate de telespectator şi cetăţean cu drepturi depline, unul din acestea fiind dreptul la exprimare, mai ales în cazul în care o am. Lucruri specifice declarate de invitaţi au servit drept spânzurătoare pentru ei înşişi, contrazicându-se unul pe altul şi chiar ei singuri împotriva lor. Continuă lectura

Sistemul de învăţământ: China vs America vs Moldova

Statisticile arată că numărul copiilor din China iau în serios învăţământul mult mai serios decât cei din America, scrie Miranda Farmer la ziarul colegiului Jones County Junior Collage „The Radionian.” Recent preşedintele JCJC a vizitat China şi la întoarcerea sa a împărtăşit cu echipa ziarului „The Radionian” despre sistemul educaţional din China care cu paşi rapizi îl întrece pe cel din America.

Dacă în America sistemul de educaţie primar a devenit lenos în special cu politica cum ca nici un copil lsă nu fie ăsat în urmă , mulţi profesori trec studenţii dintr-o clasă în alta doar pe neţinând cont de abilităţile studenţilor. Astfel mulţi din elevi ajuns în liceu fără măcar a putea citi. Pofesorii totuşi, nu sunt singurii vinoveţi pentru descreşterea înţelegerii importanţei litarare şi abilităţilor în matematică.

Declinul unităţii familie din societatea modernă este una din aceste caze. Familiile cu un singur părinte au un venit mai mic precum şi mai puţin timp să-i împlinească nevoile mintale şi emoţionale ale copilului. În multe cazuri profesorul este unicul adult din viaţa copilului care se ocupă de educaţia lui însă pentru că într-o clasă sunt mai mulţi copii, profesorul nu poate avea grija de nevoile emoţionale şi mintale la fiecare dintre ei, prezintă Miranda.

Chiar dacă Moldova este despărţită de America de vreo 15 mii kilometri şi multe altele, sistemul de învăţămând este foarte asemănător. Familiile cu un singur părinte sau fără nici unul (ambii plecaţi peste hotare) cu gând să ofere copilului tot ce-i mai bun, uitând de a se oferi pe ei înşisi, trecerea dintr-o clasă în alta a multor elevi care nu fac faţă unor obiecte la şcoală, iar cei care au capacităţi şi muncesc nu ajung prea departe pentru că nu au banii de a „cumpăra” o diplomă cum o fac majoritatea acuma. Astfel, chiar nu suntem nicidecum prea departe de America, la acest capitol.

Se fac glume pe baza Chinei, „Made in China”, însă sistemul de educaţie din „Made in China” chiar are multe lecţii de oferit atât Americii, cât şi Republicii Moldova. Partea pozitivă a lucrurilor este că părinţii chinezi, în cele mai multe regiuni nu au voie să aibă mai mult de un copil. Astfel ei se dedică pe ei înşişi spre a avea o viaţa familială productivă şi plină de armonie. Cuplurile se căsătoresc târziu şi au copii mai târziu decât multe cupluri americane. Ei de asemenea se asigură că oferă copilului lor este sănătos şi bine-educat. Valorile chinezilor au şi ele mult de spus în sistemul de învăţământ. Familiile în China au un cap, care este soţul, cel care are grijă de gospodărie. În mentalitatea chinezilor există respectul şi grija faţă de maturi, o tradiţie care lipseşte culturii Americane, explică Miranda. Eu aş continua că nici Moldova nu se află prea departe de „tradiţiile” americane, de mie imi pasă de mine, eu şi îmisumi…iar restul nu mă interesează.

Ceea ce cu adevărat este real este faptul că în timp ce elevii în China sunt prezenţi la toate orele pentru a se asigura că vor avea o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor, americanii lipsesc de la ore pentru a avea fun în mall aşteptând la final să primească diploma în educaţie care parcă a fost toată viaţa a lor. În Moldova doar cei din Chişinău au fun la mall, cei de la sate la internet cafe şi baruri. Iar noi ne facem că plouă şi că e „din nou muzică.” Fiecare dintre noi am avut colegi care nu făceau nimic mai mult în liceu sau facultate, decât să încălzească scaunul şi să strice lecţiile, însă s-ar putea să rămânem uimiţi de profesia bombastică pe care o vor mânui în viitor.

Aici cred ca atât americanii, cât şi moldovenii au de învăţat de la chinezi, poate e cazul să zicem că vrem şi noi educaţie „Made in China.” Cine ştie poate anume ea este soluţia la criza politică, socială şi morală în care se cufundă Moldova.

Ecaterina Stepaniuc

Ted Williams – Din boschetar în vedetă

Voi continua să scriu despre America şi oamenii Americii. Unul dintre ei este Ted Williams despre care americanii ştiu mai mult despre el, decât despre senatorul statului lor. Williamns din boschetar a devnit vedeta cu o voce de aur care a devenit senzaţia Internetului şi a Americii şi care a revenit pe ecran pe 9 martie după o periadă de pauză…Williams a declarat pentru Today că „Am avut atât de multe oportunităţi, le iau pe fiecare pe rând.”

Ted Williams a devenit vedetă în urma unui viral postat pe internet. Acest viral a atras atenţia la vocea de aur al lui Ted care a cucerit urechea mai multor posturi de radio până chiar au şi stat în rând mai mulţi în a-l cuceri pe Ted să semneze un contract cu ei.

Contractul l-a semnat cu o ehipă de baschet din liga nord+americană pentru postul de crainic al arenei. Până nu demult, cu câteva luni în urmă, Ted Williams (53 de ani) îşi pierduse speranţele într-o viaţă decentă, în ciuda unei voci fantastice pe care Dumnezeu i-o dăruise. Îşi ducea o viaţă de vagabond, până când a fost filmat într-o înregistrare care i-a schimbat viaţa, dintr-un boschetare peste noapte a devenit vedetă naţională.

Foarte curând i s-au prezentat oferetele mai multor posturi de radio pentru a se angaja în calitate de crainic. Vocea sa, sau Dumenzeu i-a dăruit o a doua şansă. Ted are deja o casă şi un contract, însă se pare că nu au fost suficiente nici acestea. Faptul că lipsurile din viaţa sa i-au fost acoperite nu i-au garantat fericirea absolută. Toate acestea fau ost bune şi mai bune până când viaţa lui Ted a devenit prea greu de ţinut în frâu şi astfel nu demult a fost arestat după ce fiica lui l-a lovit la un hotel din Los Angeles pentru că băuse prea mult. Fiica lui de 29 de ani a declarat că tatăl, Ted, „bea cel puţin a sticlă de alcool (Grey Goose) pe seară, şi aceasta nu include vinul şi un alt tip de alcool care le-a comandat”.

Astfel Ted a fost pus într-o clinică pentru reabilitare iar săptămâna trecută a fost din nou prezent la Today după o perioadă de pasivitate pe ecrane.

Este media vinovată a fost întrebarea jurnalstei de la Today? „Eu cred ca a fost prea mult şi prea repede”, a declarat Williamns. „Eu am vrut să profit de toate lucrurile deodată,” adaugă Williams publică Ann Oldenburg în USA Today.

La moment Ted are o echipă întreagă care îl ajută să lupte cu această problemă, o „echipă de profesionali”, spune Williams. Se trezeşte de dimineaţă, mege la întâlniri, meditează, îşi spune „lista de recunoştinţă”, iar la 22.30 este stingerea. „Încerc să implementez aceasta, astfel…ea va deveni ca şi o a doua natură.” La show-ul de la Today Ted a declarat că îi mulţumeşte lui Isus că a avut grijă de el până acuma şi îl va ajuta şi în continuare. Mai mulţi americani îl încurajează cu diferite mesaje de tipul: „Toate lucrurile sunt posibile prin Hristos, Ted. Nimic nu va merge bine dacă vei face lucrurile în felul tău, ţinteşte-ţi ochii la Isus.” Un alt comentariu este „continuă să faci lucruri bune, Ted, Isus ne dă la fiecare dintre noi şanse noi. Slavă Domnului.”

Ted Williams va continua tratamentul său până în vară sau chiar toamnă, scrie Kevin Joy de la Columbus Dispatch. Până a fi la reabilitare Williams a început o fundaţie de caritate pentru a ajuta oameni care au fost ca el.

Nu ştim cât de bine se va discurca Ted cu viaţa de vedetă în continuare, Dumnezeu i-a dat o voce care de pe străzi l-a adus la eter, însă rămâne ca Ted să poată face faţă vedetismului şi banilor. Întreaga Americă este alături de el, îl încurajează şi îşi pun încrederea că va reuşi să ajungă învingător. Să sperăm că Ted „le va lua pe fiecare pe rând,” aşa cum şi-o propune.

Ecaterina Stepaniuc

„Dragoste” nu se scrie D-R-A-G-O-S-T-E ci S-A-C-R-I-F-I-C-I-U (Despre Chris Medina)

Oriunde ai fi eu sunt aproape, Oriunde vei merge eu voi veni cu tine, Oridecâteori vei şopti numele meu vei vedea, cum eu îmi ţin fiecare promisiune, Pentru că ce fel de bărbat aş fi fost eu, Dacă te-aş fi părăsit când aveai nevoie de mine cel mai mult. Ce sunt cuvintele dacă tu nu le ai în vedere cu adevărat atunci când le rosteşti, Ce sunt cuvintele dacă Continuă lectura

Rezultatle ultimului sondaj înainte de alegeri

Ne aflăm deja în ultima săptămână de electorală. Nu suntem siguri că această ultimă sătămână ar putea să schimbe prea multe în decizia alegătorului, ceea ce era nevoie de făcut trebuia să se facă până acum. Totuși, nu de puține ori Republica Moldova a avut parte de surprize mari ceea ce ar putea demostra că lucrurile stau total altfel de cum le vedem noi.

Săptămâna trecută v-am făcut public rezultatele sondajului de opinie publică realizat în perioada 22-30 octombrie. Ultimul sondaj înainte alegeri însă a fost făcut public la 19 noiembrie rezultatele căruia le voi analiza în acest material. Este publicat de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-ASA, realizat în perioada 9-15 noiembrie pe un eșantion de 1022 de persoane cu marja de eroare de aproximativ 3 la sută.

Astfel având la dispoziție datele ambelor sondaje am putut face o sinteză și observa că potrivit sondajului din 22-30 octombrie, rezultatele arată un pic altfel faţă de cele prezentate ale sondajului din 9-15 noiembrie. Ordinea partidelor însă rămâne aceeaşi – PCRM (39 %), PLDM (21%), PD (19 %) şi PL (13 %). În raport cu octombrie 2010, pe primul loc în topul încrederii personalităţilor trece Vlad Filat (de la 14 % la 18%) și astfel V. Voronin se mișcă pe locul doi (de la 21 % scade la 16 %) şi Marian Lupu (de la 10 la 12 %).

O realizare din punct de vedere a promovării acestei campanii putem vedea prin faptul că
doar 2. 5 % din populaţie nu au urmărit campania electorală. 83 % au văzut-o la televizor, urmează afişele electorale, radioul şi materialele primite prin poştă. Un sfert din populaţie au participat la cel puţin un miting organizat de un partid.

Acest fapt ne demonstrează că populația este bine informată că la 28 noimebrie trebuie să meargă la vot și să-și aleagă preferatul care-i va întâmpina dolianțele în următorii 4 ani de mandat. Partidul care s-a manifestat drept având cea mai bună campanie până acum a fost declarat a fi PLDM conform opiniei respondenților.

PCRM – 35 %, PLDM – 28 %, PD – 18 % şi PL – 12 % trec pragul electoral, potrivit sondajului. Celelate partide nu acumulează 4 %. Astfel nici AMN, nici MAE nu trec pragul electoral ceea cea ar da peste cap așteptările acestor partide însă nu știm cât de real este aceasta, însă ne-am aștepta la surpriza de a avea unul sau mai mulți deputați independent în parlament. Dacă ar fi să punem aceste rezultate în paralel cu cele ale altui sondaj care a fost realizat în perioada 17 octombrie -7 noiembrie de către Institutul de Politici Publice și IMAS Chișinău, reiese din Baromentrul de Opinie Publică practice același lucru, la fel cu rezultatul că AMN nu trece pragul electoral. Conform acestui sondaj AIE ar avea împreună 66 mandate de deputat (și ar putea alege președintele), în timp ce PCRM – 35 mandate. Astfel ca și rezultat dacă s-ar lua în calcul doar opțiunile electoratului decis cu cine va vota, exprimate în mandate de deputat, PCRM ar acumula 39 mandate, PLDM – 33 mandate, PD – 16 mandate, PL – 13 mandate. În rezultat, AIE ar obține 62 mandate, iar PCRM – 39 mandate.

Revenind la sondajul efectuat în perioada de 9-15 noiembrie publicat de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-ASA mai observăm că 68% din cetățenii Republicii Moldova au sentimente bune și foarte bună față de Rusia și 40% față de România. În același timp, o altă parte a populației are sentimente rele și foarte rele față de aceste state. 5% au acest sentiment față de Rusia, iar 21% față de România. Mă gândesc eu că și acest fapt ar avea un punct de vedere de spus în decizia alegătorului fapt care ar favoriza pe unii pretendeți și ar nefavoriza pe alții.

Același sondaj ne mai face publică și informația cum că 88 % din populația RM crede în Dumnezeu. Acest fapt ne dovedește că numărul celor credincioși în Dumnezeu s-a redus de la aproximativ 94%. Nu știm ce a influențat această scădere bruscă însă am putea presupune că folosirea religiei în Campania electoral ar fi una din aceste cauze. Totuși nu religia este cea care ne determină relația cu Dumnezeu, ci credința sinceră în EL.

Așteptăm deja împreună rezultatele alegerilor și astfel săptâmâna viitoare vom vedea în ce măsură rezultatele sondajelor effectuate până acum au reflectat rezultatele finale.
Ecaterina Stepaniuc

Moștenirea Republicii Moldova de la o electorală la alta

Nu este una cu care am putea să ne lăudăm. Dimpotrivă, această moștenire este alcătuită doar din problemele cu care ne confruntăm nu de o zi sau o lună, ci de ani de zile. Nu trebuie să vi le spun eu, pentru că voi deja le cunoașteți, vă ciocniți cu ele în viața de fiecare zi. Conform datelor sondajului de mai jos vom afla procentajul concret referitor la aceste probleme.


Au mai rămas zile numărate până la alegerile din 28 noiembrie. Prin Ziarul ”Liber” ați fost informați cu privire la cele mai multe din partidele și participanții independenți la aceste algeri. Avem toată încrederea că am fost de ajutor alegătorului atât la orașe, cât și la sate. Încă nu avem o imagine clară cu privire la cei ce vor depăși pragul electoral și ne vor conduce în următorii patru ani, însă putem presupune. Sondajele efectuate de până acum referitor la alegerile din noiembrie, 2010 au încercat să dea o claritate asupra imaginii alegerilor.

Conform ultimului sondaj despre situația social-politică din Republica Moldova, efectuat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA împreună cu Centrul pentru Studierea Opiniei și Pieței (România), am aflat date care ne-ar ajuta în crearea unui punct de vedere vizavi de acest subiect. Sondajul a fost realizat la comanda unei companii, specializate în domeniul comunicării – Public Media, care a și finanțat cercetarea.

Cele 3 tematici abordate au fost percepții asupra calității vieții, atitudini politice ale populației și opinii cu referire la vectorul extern al RM.

Astfel, rezultatele au arătat că în domeniul politicii externe, părerile moldovenilor sunt împărțite la jumătate: 47% vor în Uniunea Europeană, iar 46% – sunt pentru CSI.

Întrebați care sunt totuși simpatiile lor, respondenții indeciși (circa 30%) au răspuns: PCRM – 16%, PLDM – 9%, PD – 6%, PL – 2%, alte partide – 2%, nu știu – 9%. Din numărul care au declarat că vor participa la alegeri, care se echivalează cu circa 50%, vor vota pentru: PCRM – 39%, PLDM – 21%, PD – 19%, PL – 13%, MAE – 3%, AMN – 2%. Cu alte cuvinte primele patru pardide, PCRM, PLDM, PD, PL sunt cele care vor intra în parlament, conform datelor de mai sus.

Totuși, nu problema alegerilor este cea care îi frământă pe moldoveni cel mai mult, îngrijorările cele mai mari le ocupă creșterea prețurilor (86%), viitorul copiilor, pierderea locului de muncă, șomajul, salarii mici, corupție, cumătrism. Nu sunt noi problemele de mai sus, și de la o electorală la alta se promite că anume aceste probleme vor fi cele care vor fi rezolvate, însă trecem cu ele de la o alegere la alta ca și o moștenire.

Ce ține de sentimentele poporului nostru vizavi de popoarele vecine, rezultatele arată că circa 22% dintre moldoveni au sentimente negative faţă de români. Sentimente pozitive faţă de români au 50% dintre moldoveni, alte 28 la sută având o atitudine neutră faţă de vecinii de peste Prut. Același sondaj mai relevă că moldovenii au o atitudine pozitivă faţă de ruşi – 78%; ucraineni – 63 la sută şi găgăuzi – 55 la sută.

George Popescu, coordonatorul cercetării, CSPO a declarat cu privire la sondaj că: ”Au fost realizate circa 1500 de interviuri în 88 localități, inclusiv în orașe. A fost un efort considerabil. Marja de eroare este de 2,5%”.
Nu ne rămâne decât să sperăm că rezultatul acestor alegeri va aduce cu sine rezolvarea problemelor care îi îngrijorează cel mai mult pe moldoveni și împreună vom păși într-o eră în care Republica Moldova va cunoaște progres și realizări.

Ecaterina Stepaniuc