Arhive pe categorii: Internațional

RAZBOIUL FEMEILOR IMPOTRIVA AVORTULUI

unplanned-pregnancy-abortion-mental-health-640x342Paginile istoriei sunt pline de ironii. Lupta femeilor pentru avort si impotriva lui e una dintre ele. Zeci de ani inainte de anii 50 si 60 cind avortul a fost legalizat in tarile occidentale, femeile au luptat energetic pentru a li se recunoaste un drept la avort. Rusia sovietica si tarile comuniste au legalizat avortul ex oficio in numele pretentiei comunismului de a fi eliberat femeia de sub tutela barbatului si de a o face egala cu el. Vremurile insa s-au schimbat. Avortul si dreptul la avort si-au pierdut, in timp, alura. Odata ce efectele avortului au inceput sa fie simtite, printre ele impactul advers asupra sanatatii fizice si emotionale a femeii, cit si declinul artificial demografic al tarilor care au legalizat avortul, atitudinile privind avortul au inceput sa se schimbe. Iar progresul in medicina si tehnologia medicala care dovedesc tot mai evident ca fetusul uman e o fiinta umana care apartine speciei homo sapiens din momentul conceptiei, au cauzat schimbari radicale a pozitiilor multor persoane privind umanitatea copilului nenascut. In consecinta, ei cer revizuirea pozitiilor oficiale a statelor privind avortul. Daca fiintele nascute au dreptul la viata, intreaba tot mai multe persoane, de ce nu si fiinta umana nenascuta?
In primul rind al bataliei impotriva avortului si a declinului demografic sunt, fara indoiala si in toata lumea, femeile. Ficele, nepoatele, si stranepoatele femeilor care cu doar citeva generatii in urma luptau din rasputeri pentru legalizarea avortului. Aceasta realitate e un adevar de netataguit atit in tarile occidentale cit si in Romania. Ce e si mai remarcabil, insa, este ca in tarile occidentale, in special in SUA si Canada, batalia impotriva avortului a impartit miscarea feminista in doua tabere opuse. Una promoveaza cu agresivitate avortul, iar cealalta promoveaza, cu acelasi grad de agresivitate, dreptul la viata al copiilor nenascuti. Despre acest subiect fascinant,  dar putin cunoscut, scriem astazi. E un fenomen recent, putin mediatizat, dar care in ultimii ani a iesit la suprafata cu un impact remarcabil si uimitor de pozitiv.
Peste tot in lume femeile duc o lupta acerba impotriva avortului. In Statele Unite femeile au fondat Americans United for Life, National Association for the Right to Life, Feminists for Life si alte organizatii similare care promoveaza dreptul la viata al copiilor nenascuti. Femei proeminente si influente in viata politica a Americii fac la fel. Personalitati notabile sunt Sarah Palin, fosta guvernatoare a statului Alaska, Michelle Bachman, fosta candidata la presedintia SUA in 2012, guvernatoarea statului South Carolina, guvernatoarea statului New Mexico, si altele.  Femeile americane au scontat deasemenea succese remarcabile in doar ultimele citeva saptamini. Au facut lobby cu succes in Arkansas unde avortul dupa 12 saptamini de sarcina e interzis. Au scontat un succes similar in Dakota de Nord unde cu doar doua saptamin in urma a fost redactat un amendament constitutional de interzicere a avortului dupa 6 saptamini de sarcina. Amendamentul urmeaza sa fie supus votului in noiembrie. O alta organizatie pro-vita, specializata in promovarea dreptului la viata al fetitelor nenascute in China, este Women’s Rights Without Frontiers.
In Canada exista miscarea Real Women of Canada, o organizatie pro-life si profamilie de citeva sute de mii de persoane. In Europa functioneaza New Women for Europe, o miscare pro-familie si pro-vita care face lobby in Parlamentul European. Iar in ONU functioneaza organizatia Catholic Women’s Forum. Aceste grupuri coopereaza la influentarea documentelor internationale adoptate in conferintele ONU pentru a preveni recunoasterea unui pretins drept la avort.
Romania face la fel
Romania se conforma acestui trend si realitati internationale pozitive. Majoritatea covarsitoare a liderilor miscarii pro-vita din Romania sunt femei. Toate merita aceleasi aprecieri. Mentionam citeva dintre ele: Gerda Chisarau la Timisoara (Darul Vietii); Iuliana Petrut (Neamt); Florica Chereches (Oradea); Alina Galea (Oradea); Miorita Sateanu (Uniunea Fameilor din Bihor); Maria Dunca-Moisin (Miscarea Bunavestire din Bucuresti); Olimpia Popa (AFR Tulcea); Maria Juncan (Arad); Claudia Boghicevici (Arad); Larisa Iftime (Pro-Vita Media, Bucuresti). Eforturile acestor femei trebuie nu doar mentionate dar mai ales apreciate. Mame, bunici, sotii, aceste lidere a miscarii pro-vita din Romania dovedesc o intelepciune si vizuine inestimabila, dar care din nefericire lipseste in intregime clasei politice din Romania. Aceste femei reprezinta preocuparile si ingrijorarile societatii romane privind declinul demografic al tarii si distrugerea societatii romane cauzate de avort si destramarea familiei ca institutie sociala. Romania este binecuvintata sa le aibe si sa le auda.
In Secolul XX sute de mii de barbati romani au murit in cele doua razboaie mondiale, cauzind o slabire notabila a vitalitatii biologice a natiunii. Femeile romane au facut o contributie enorma la revitalizarea ei dupa fiecare razboi. Dupe 1990, insa, suntem confruntati cu o atitudine noua, una parese egoista, lipsita de viziune si de perspectiva. Fara copii tara nu are viitor. Batrinii nu vor avea pensii. Tara se va goli. Romania va dispare. Generatiile trecute de femei au inteles lucrul acesta si si-au facut datoria. Unele dintre cititoarele noastre ne amintesc din cind in cind ca in traditia romana se spunea ca fiecare familie trebuie sa aibe cel putin trei copii, unul sa inlocuiasca pe mama, unul pe tata, iar unul sa-si dea viata pentru tara. E miscatoare aceasta atitudine, una care ar trebui sa caracterizeze fiecare camin din Romania si una pe care statul ar trebui sa o faciliteze printr-o politica sociala sanatoasa. Romania are nevoie de o cultura a vietii, fara de care va pieri. O cultura si mentalitate a avortului, a mortii, de fapt, va ucide Romania. Daca continuam sa privim avortul ca singura solutie pentru problemele cu care se confrunta tinerele insarcinate, Romania nu va ajunge departe.
Materialul de mai jos explica de ce noul feminism este pro-vita si anti-avort: avortul distruge si incatusaza femeia, nu o elibereaza. Materialul a fost tradus si adaptat pentru dtra tot de o tinara femeie, Cristina Teleptean, voluntar AFR din Sighet si studenta la engleza-franceza la Cluj. Calitatea traducerii este impacabila si recomandam pe Cristina oricarei intreprinderi, firme ori organizatii care cauta un traducator de calitate. Materialul a fost publicat pe 22 ianuarie si poate fi citit in engleza, in intregime aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2013/01/7677/?utm_source=RTA+Italiano+New+Feminism&utm_campaign=winstorg&utm_medium=email Autorul articolului este Elise Italiano.

 

Anunțuri

Mai contează mamele? O privire asupra mamelor surogat!

MAI AU ROST MAMELE?
Feminismul anilor 60 spunea ca tatii nu au nici un rost. Nu sunt nici relevanti nici necesari in viata sau cresterea copiilor. Femeile, afirma feminismul, pot sa-si creasca copiii singure iar barbatii nu trebuie implicati. Ei nu au nici un rol specific nici aparte in cresterea lor. Tinerele femei au fost educate sa-si creasca copiii singure fara a se casatori si fara barbati in viata lor sau a copiilor lor. Au fost incurajate sa devina carieriste iar daca ceasul biologic mai ingaduia, sa aibe cite un copil pe care sa-l creasca fara sot sau barbat in casa. Si asa a fost. Vreme de citeva decenii. Filmele si revistele de avantgarda, showurile de televiziune, revistele de moda si mass media au promovat ca ceva cool, pozitiv, de dorit si de imitat imaginea aceasta a femeii tinere, atasata mai mult de cariera decit de sot, copii, sau familie. Dar si consecintele au fost timpurii, drastice si profunde. S-au intensificat de-al lungul anilor iar statisticile care apar tot mai des le dezvaluie dimensiunile tragice. La ora actuala mai mult de jumatate din toti copiii nascuti in SUA femeilor sub 30 de ani se nasc in familii unde tinerele mame fie ca sunt singure, fie necasatorite. Dupa cum se vede, radicalismul anilor 60 inca are consecinte. Tragica cum aceasta situatie fara indoiala e, sociologii contemporani o numesc “the new normal,” adica “noua normalitate”, sau “noul normal.” (Studiul aferent poate fi citit aici: http://www.childtrends.org/Files/Child_Trends-2011_11_01_RB_NonmaritalCB.pdf)

Din fericire, doua generatii mai tirziu opiniile s-au schimbat. Ideologia feminista e in declin, in mare parte datorita faptului ca femeile care a fondat-o s-au razgindit. Acum 10 sau 20 de ani fostele feministe, acuma ele insele bunici sau cu fice in anii 20 ai vietii care cauta si ele la rindul lor sa-si intemeieze o familie, au inceput sa vocifereze tocmai contrariul: am facut o gafa. Am gindit gresit si ne-am razgindit – sotul, barbatul ocupa un loc esential in cresterea copiilor. E greu pentru o femeie singura sa creasca un singur copil, dar mai multi. In ultimii ani articolele despre abandonarea acestei perspective au aparut si inca apar des. E destul sa citesti, la intimplare, editorialele, comentariile si studiile publicate periodic pe aceasta tema in New York Times, Los Angeles Times, Dallas Morning News, The Telegraph ori in jurnalele de specialitate sa intelegi ca ceva se schimba. Un lucru bun, zicem noi, dar o experienta din care, se pare, generatia curenta de partinti nu a invatat de fel si refuza sa invete. Caci istoria se repeta. De data asta insa nu privind tatii sau barbatii ci mamele. Tot mai des apar materiale in aceste si alte publicatii care intreaba, retoric, mai conteaza mamele? Mai au mamele un rost?

Initial ne-am gindit sa atacam subiectul acesta acum o saptamina, pe 8 martie cind se celebra ziua internationala a femeii si a mamelor. Ne-am razgindit, insa, gasind ca poate nu ar fi tocmai potrivit sa discutam acest subiect controversat intr-o saptamina in care celebram mamele, sotiile, si ficele noastre si rolul lor binecuvintat in familie si societate. Subiectul insa trebuie discutat, dezbatut si facut cunoscut si noua, celor din Romania.

Familia “moderna” se afla la o incrucisare de drumuri, prinsa ca intr-o menghina intre o multime de factori destructivi care pun la indoiala chiar si cele mai fundamentale adevaruri si aspecte ale familiei, printre ele rostul mamelor in familia si societatea moderna. Printre alti factori, tehnologia devine, se pare, un inamic formidabil al familiei si fertiliatii umane si submineaza drastic rolul traditional pe care mamele l-au avut de-a lungul miilor de ani in perpetuarea speciei umane. In combinatie cu revolutia sexuala, tehnologia moderna le ameninta nu numai rolul dar si demnitatea. Consecintele acestor modificari asupra copiilor deja se simt si nu sunt bune: confuzie, amaraciune, depresie, instabilitate emotiva.

Din multele materiale care se publica pe aceasta tema, am ales unul, intitulat Do Mothers Matter? (“Mai conteaza mamele”?) publicat recent in The Atlantic Monthly: http://www.theatlantic.com/health/archive/2012/02/do-mothers-matter/252676/ L-am adaptat in romaneste pentru dtra. Autoarea, Elizabeth Marquardt, este un sociolog proeminent la institutul, tot atit de proeminent, din New York, Institute for American Values.

MAI CONTEAZĂ MAMELE?
Lipsa de mama a fost, cel putin pina recent, vazuta de majoritatea societatii ca o tragedie. Studiile in psihiatrie, filmele Disney, cit si cunoscutele cintari religioase “Sometimes I feel Like a Motherless Child” (“Uneori ma simt ca un copil fara mama”) (Nota AFR: un slagar bine cunoscut al anilor 70 al formatiei Bonnie M], au dovedit importanta mamelor si au punctat durererea pierderii lor. Dar aceste exemple nu dovedesc ca vremurile in care acesti orfani au trait au afirmat importanta mamei in viata copilului si a legaturilor maternale. De-a lungul istoriei copiii au fost deprivati de mame din diferite motive si prejudecati: saracie; prejudecati etnice sau rasiale (triburile native); conflicte armate (razboiul murdar din Argentina anilor 70); abuzuri ale drepturilor omului (sclavie); ori pentru ca mamele lor au fost vazute, spre bine sau spre rau, ca fiind nepotrivite sa-i creasca (asta ajungind la adoptii).


Trecutul

Si totusi, cu toate ca istoria asta lunga cind unii oameni au luat copiii altor parinti si i-au crescut ca pe copiii proprii continua sa fie condamnata (cu exceptia adoptiilor, in care caz majoritatea dintre noi considera ca adoptiile sunt necesare pentru a da adapost copiilor fara mame sau parinti), o noua, dar intentionata, forma de deprivare a copiilor de mamele lor s-a ivit in zilele noastre, una care inca nu e bine cunoscuta si nu primeste atentia cuvenita in dezbaterile publice, dar una care, atunci cind este discutata, e privita ca buna, pozitiva, si nu se spune nimic rau despre ea. Ma refer, natural, la practica surogatului si a recoltarii fortate de ovule pentru a fi donate.

Prezentul – Ceva Nou
Cind surogatul si donatia ovulelor au intrat in atentia publicului in anii 80, copiii conceputi prin aceste mjloace inca aveau o mama, o femeie, dar o mama infertila, casatorita cu un barbat si care cauta sa devina insarcinata sau sa devina mama prin intermediul trupului altei femei. Spre deosebire, insa, astazi suntem martori al unui fenomen nou – surogatul si donatia de ovule cu scopul de a crea copii fara mama. Barbatii, si ei, fie singuri fie in perechi cu alti barbati, pot cumpara ovule si inchiria pintece. Unui copil i se poate nega dreptul de a-si cunoaste sau de a avea o relatie cu mama lui doar pe simplul motiv ca alti adulti, adica parintii prospecti ai copilului, doresc sa fie asa, si au bunavointa si banii pentru a asigura ca asa va fi. Aceste tranzactii se fac cu ajutorul medicilor, al avocatilor, al clinicilor licentiate de autoritatile publice, si deci, indirect, cu aprobarea tacita a statului.

Am mai scris despre acest subiect al tatilor care doresc sa aibe copiii dar nu sotii, in studiul meu “One Parent or Five: A Global Look at Today’s New Intentional Families.” Il luam ca exemplu pe Ian Mucklejohn, tata a trei copii. In 2001, la 54 de ani, cetateanul acesta britanic a devenit, dintr-o data, tatal a trei copii (tripleti) conceputi din ovule cumparate si gestate in pintecele unei mame surogat, ambele, donatoarea de ovule si mama surogat, locuind in Statele Unite. Nu mult dupa aceea Mucklejohn a devenit un eror al miscarii tatilor-fara-sotii cind a obtinut, instantaneu, cetatenia britanica pentru toti cei trei copii, iar in certificatul de nastere al copiilor rubrica “mama” a ramas goala.

Sau luati ca un alt exemplu India, unde, in 2005, un contabil in varsta pe la jumatatea vietii, Amit Banerjee, a devenit primul tata din India prin metode de surogat si donatie de ovule. Medicul lui a declarat, cu mult entuziasm, ca Amit a fost candidatul perfect pentru implementarea noii tehnologii reproductive. “Ca medic, zicea el, nu puteam sa-i refuz lui Amit tehnologia disponibila astazi cuplurilor infertile care doresc sa-si intemeieze o familie.” Cind un reporter l-a intrebat ce parere are despre faptul ca copilul nu-si va cunoaste nici o data mama, medicul a raspuns tot cu o intrebare,” dar copilul al carui mama moare in timpul nasterii?” Asta denota, in alte cuvinte, ca unii copii deja sunt deprivati de mame in momentul nasterii lor. Problema insa este ca tehnologia in mod intentionat depriveaza copiii de mame, impreuna cu doctorii, cei care isi vind ovulele si isi inchiriaza trupurile pentru gestarea viitorilor copii. Diferenta e mare, cum sunt si implicatiile etice.

Tati Fara Sotii si Vedete
Tati singuri fara sotii exista cu duiumul si in Statele Unite. Asa au ales ei sa fie. De exemplu, Andy Abowitz, un homosexual bine pus la punct care locuieste in Philadelphia, de doua ori a platit-o pe o candidata la studii de doctorat de 25 de ani sa-si doneze ovulele, si pe o femeie sa-si inchirieze trupul sa le gesteze si sa duca sarcina pina la capat, rezultind mai intii intr-o fata, si dupa 20 de luni si in doi baieti gemeni. Tinara care a donat ovulele iradia de bucurie: “E chiar fantastic cind copiii se nasc intr-un camin unde sunt doriti atit de mult!” Si, in timp ce e clar ca Abowitz pare sa-si doreasca acesti copii tare mult, intrebarea este cum se vor simti acesti copii cind vor afla modul in care au venit in lume si ca donatoarea de ovule si mama surogat nu i-au dorit? Cum vor intelege ei notiunea de “mama” avind in vedere ca nu isi vor cunoaste mama biologica, nici mama surogat, si ca nu vor beneficia de prezenta unei femei in viata lor pe vremea cind cresc si se transforma din copii in adolescenti si apoi in adulti?

Uneoi lucrurile sunt si mai complicate, atunci cind doi barbati, in loc de unul, au copii in acest fel. Uitati-va la “faimoasele” cupluri homsexuale, Elton John cu David Furnish, si Neil Patrick cu David Burtka. In general armati cu o droaie de bani, o echipa de ingrijitoare si bone, ajutoare domestice, acesti barbati probabil ca fac o treaba buna cind e vorba de a crea o atmosfera materiala prospera si buna pentru copiii lor. Dar copiii? Mamele lor care le-au dat viata nu conteaza nimic pentru ei?


Consecinte

In ultimii ani incepem sa invatam tot mai multe despre acesti copii, experientele si simtamintele lor, copii care in mod intentionat au fost deprivati de tatal biologic si tot in mod intentionat au fost deprivati de prezenta unui tata in viata lor de-a lungul anilor. In studii cum ar fi “My Daddy’s Name is Donor: A New Study of Young Adults Conceived Through Sperm Donation,” pe care l-am facut cu profesorul de sociologie Norval Glenn de la University of Texas si Karen Clark; sau in istorisiri postate pe situl AnonymousUs.org; ori aflate in documentarul tocmai emis Anonymous Father’s Day,” invatam ca a fi deprivat de un tata poate fi o mare durere si o mare nedumerire, mai ales in societatea noastra contemporana care pune accent pe compasiune.

In studiul “My Daddy’s Name Is Donor” am raportat ca majoritatea copiilor procreati prin donarea de sperma obiecteaza la faptul ca donatia este anonima. Aproape jumatate dintre ei sunt deranjati de faptul ca banii si interesul financiar au avut un rol in aducerea lor pe lume. Cei mai multi dintre ei doresc sa stie cite ceva despre familia tatalui, si se intreaba daca familiile tatalui lor ar dori sa-i cunoasca. In comparatie cu copiii de virsta lor crescuti si conceputi prin procesul biologic natural, copiii conceputi prin donatie de sperma sunt mult mai inclinati sa duca o viata de delincventa, adictie, si depresiune.

Concluzia este clara – acesti copii nu o duc bine. Studiile despre care am scris indica ca copiii fara tati biologici au nevoie de tati in viata lor. Tatii conteaza. A venit oare vremea, in lumina acestei experiente, sa demaram studii similare sa dovenidm ca si mamele conteaza?

CONSILIUL EUROPEI – PRIETEN SAU DUȘMAN AL COPILULUI?

Cu totii suntem de acord ca bunastarea fizica, morala si emotionala a copilului trebuie sa fie obiectivul suprem al fiecarui parinte, familii, si societati. Pentru asta ne trudim majoritatea dintre noi, parinti responsabili, de dimineata pina seara. O facem pentru ca ne iubim copiii, pentru ca am fost si noi crescuti in dragoste de parintii nostri, si pentru ca dorim un viitor fericit copiilor nostri si prin ei societatii in care traim.

Bunastarea copiilor nostri, insa, nu depinde numai de noi. Depinde si de factori externi care de cele mai multe ori nu sunt sub controlul nostru. Fie ca e vorba de sistemul de invatamint, statul ori alte foruri similare, acesti agenti cauta sa fasoneze mintea si personalitatea copiilor intr-o directie contrara valorilor parintilor lor si contrara chiar si bunastarii lor proprii. Din aceasta perspectiva aducem astazi in discutie un document pe care noi il socotim periculos la adresa copiilor si care la ora actuala e dezbatut in Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

E vorba de un proiect cvasi-legislativ european privind drepturile copilului. In ultimii ani Consiliul Europei a emis diverse documente desemnate sa aduca la zi “drepturile copilului”. Anul acesta ele au fost comasate intr-un document unic care a fost deja dezbatut in comisiile de expertiza iar la ora actuala e in dezbatare in Comitetul de Ministri al CE. Suntem informati ca documentul urmeaza sa fie votat luna viitoare.

Iata ce a interprins Alianța Familiilor din România în acest sens și trebuie să luăm exemplul lor:

„Noi, cei de la AFR, impreuna cu colegii de la alte organizatii profamilie din Europa am studiat cu mare atentie acest document si il gasim daunator pentru copii. Documentul afirma ca la baza sa sta principiul bunastarii copilului, principiu in jurul caruia se cladesc toate normele legale prevazute in el. Opinia noastra insa este ca documentul introduce notiuni in materie de dreptul familiei si al copilului care sunt daunatoare nu doar copiilor ci si societatii in general.

Pe 31 octombrie AFR a inregistat un Memoriu in Comitetul de Ministri al CE in care puncteaza aspectele daunatoare ale documentului si cere sa fie respins. Mai jos redam versiunea originala in engleza a Memoriului. Punctele lui esentiale sunt urmatoarele.

In primul rind suntem alarmati de faptul ca Articolul 1 al Documentului enunta un drept al copilului la nediscriminare pe baza de “orientare sexuala si identitate de sex.” Cu totul bizar. Copiii nu sufera de distorsionari sau inversiuni sexuale asa cum unii adulti sufera. Incidenta distorsionarii sexuale la copii este de 1 la 400.000 si poate fi corectata foarta facil prin terapie. Insistenta tarilor occidentale de a introduce aceasta notiune in Document indica o strategie de lunga durata, si anume eventuala revizuire a Conventiei Europene a Drepturilor Omului pentru a include in ea si notiunea de nediscriminare pe baza de “orientare sexuala si identitate de sex.” Daca copiii beneficiaza de un astfel de drept, de ce nu si adultii ori parintii lor? Un articol cu totul bizar e Articolul 25(2) care enunta un drept al copilului de a forma “parteneriate civile” (“registered partnerships”).

In al doilea rind Documentul aduce in prim plan casatoriile unisex si parteneriatele civile, atit intre persoane de acelasi sex cit si de sex opus. Asta nu poate face decit sa submineze familia si casatoria naturala. In memoriul pe care l-am inregistrat am prezentat date sociologice multiple care reflecta ca de cind au fost introduse casatoriile si parteneriate unisex acum 10 ani, casatoria in tarile care le-au legiferat a intrat intr-un declin fara precedent. Tot mai multi tineri devin ambivalenti fata de institutia casatoriei, o evita si o privesc ca pe o institutie arhaica incompatibila societatii post-moderne in care traim.

In al treilea rind Documentul aduce in discutie si concubinajul, o alta forma de convietuire care distruge familia naturala. Si aici am adus date statistice recente din Marea Britanie si SUA care denota impactul devastator care concubinajul il are asupra copiilor. De cind s-au introdus parteneriatele unisex in Olanda, Marea Britanie, si in unele state din SUA, procentajul copiilor nascuti in camine fara tata a ajuns la 31% in Olanda, in Marea Britanie cam la o treime, iar in SUA la 40%. Alarmant.

In al patrulea rind Documentul pune in prim plan procrearea si reproducerea umana asistata. In categoria aceasta intra inseminarea artificiala, surogatul, donatorii de spermatozoizi, si fenomene similare. Am explicat in detaliu de ce aceste forme de reproducere umana sunt daunatoare copiilor si societatii si ar trebui reglementate cu multa strictete. S-au ajuns la situatii in care un donator de spermatozoizi (de fapt ar fi mai bine zis “vinzatorul” de spermatozoizi) ajunge sa faca 150 de copii fara insa a le fi tata in sensul legal al cuvintului ori de a-si exercita responsabilitatile de tata fata de ei. Punctul primordial pe care l-am enunat este ca reproducerea asistata distruge relatia biologica intre copil si mama (in cazul surogatului) si intre copil si tata (in cazul inseminarii artificiale prin donatori). Copiii surogati se dezvolta mai greu si sufera de un complex de inferioritate.

In al cincilea rind Documentul anunta obiectivul de a “pune in echilibru” (adica pe acelasi nivel) drepturile parintilor biologici cu “parintii psihologici.” Notiunea de “parinte psihologic” (“psychological parenting” sau “psychological parenthood”) e putin cunoscuta in Romania, dar tot mai des intilnita in tarile occidentale si America de Nord. Parintele “psihologic” e persoana terta care nu e nici parintele biologic sau adoptiv al unui copil ci persoana cu care traieste mama sau tata in concubinaj (fie parteneri de acelasi sex sau de sex opus) care isi cere “dreptul de parinte” asupra copilului pe motivul ca il ingrijeste si contribuie financiar la cresterea lui. In acest fel, un copil poate avea, in loc de doar doi parinti, trei, patru, sau chiar cinci. Bizar cum ni se pare, aceasta realitate deja exista in diverse tari fiind facilitata de tehnologia reproductiva moderna si de structurile de convietuire paralele familiei naturale. Aici am citat in Memoriul nostru un studiu publicat luna trecuta in SUA exact pe aceasta tema. Citi parinti sunt suficienti pentru un singur copil?

In ultimul rind, Memoriul nostru pledeaza in favoarea extinderii drepturilor parentale. Credem ca a venit vremea sa se emita un tratat international care, asa cum afirma drepturile copilului, trebuie sa afirme si drepturile parentale. Statul isi aroga tot mai mult un drept la educatia si cresterea copiilor nostri in detrimentul nostru. Noi credem ca autoritatea statului in aceasta privinta trebuie redusa iar autoritatea parintilor extinsa. Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma dreptul prioritar al parintilor de a-si educa copiii asa cum doresc, iar statului ii acorda un loc secundar. In final, am pledat si cauza educatiei private si la domiciliu (homeschooling) in Romania. Documentul nu mentioneaza dreptul copiilor la educatie privata ori prin homeschooling.”

Sursa: http://www.alianta-familiilor.ro

Un verset la fiecare oră pe Tweeter

https://encrypted-tbn0.google.com/images?q=tbn:ANd9GcT88_VeehFaOvZYRtFkSmKoyYFkotf0M17GFTpUQCY2Xp2eJSln
Un fost profesor-misionar plasează câte un verset pe Tweeter la fiecare oră, 24 de versete pe zi. Proiectul a fost numit @TheTweeterBible și a fost demarat luni, 13 Septembrie 2010 iar data de finalizare a proiectului este programată vineri, 4 Aprilie 2014.

Khamneithang Vaiphei a fost un profesor misionar care lucra în Arunachal Pradesh, India, în apropiere de graniţa chineză. Soţia lui a fost diagnosticat cu cancer (nazofaringe carcinom) la Christian Medical College, Vellore. După mai mult de doi ani de tratament, medicii au adus doar vești sumbre pentru că tratamentul a eşuat, iar tumora s-a răspândit foarte repede. După sașe luni, soția lui a murit.

Cu patru fiice tinere în grijă dar și necesitatea de a-și supraveghea părinţi deja în vârstă, faceau întoarcerea lui Vaiphei în câmpul de misiune imposibilă. El a devenit un tata casnic. Deci, pe 14 martie 2010 a început o pagina pe Facebook „Versetele și Inspiraţii”, TheGodTweeter şi TheTweeterBible la 20 iunie 2010.

Cu toate acestea, @ TheTweeterBible într-adevăr a ascensionat pe 13 septembrie 2010 cu Psalmul 1:1 ca prim tweet. Ca de acum să aibă 8016 tweets, 26798 adepţi şi este pe 501 de liste. Khamneithang Vaiphei are povestiri pe blogul următor. http://khamneithang. blogspot. Com

Сe frumos exemplu de dedicare și misiune. Circumstanțele grele nu sunt un impediment în a sluji Domnului, ele defapt demonstrează dacă ești cu adevărat determintat să o faci.

Biblia ajunge la 542 de limbi

Biblia a fost tradusă în sute de limbi de pe tot globul, dar obstacole împiedică accesibilitatea ei. Credința vine prin auzire iar distrugerea acestor obstacole va fi posibilă deja cu un singur click.

„Acum, pentru prima dată în istorie, aveţi o aplicaţie care poate distribui individual Scripturile în toate limbile din lume – vorbite de cel puţin cinci miliarde de oameni”, spune directorul naţional, Troy Carl, de la Credinţa Vine prin Auzire. „Suntem foarte, foarte încântați de accesibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu pentru oricine, oriunde, în orice moment.”

În mai puţin de un an, Credinţa Vine prin Auzire a introdus Scripturile, în 542 de limbi pe o aplicație compatibilă smartphone-lor, iPad şi altelea. Această aplicaţie unică, este foarte rapidă și gratuită. Atâta timp cât o persoană deţine un aparat compatibil – sau chiar un computer. La nivel mondial sunt peste 5 miliarde de abonați la telefonia mobilă iar numărul de telefoane smart crește considerabil.

Dacă oamenii pot obţine Biblia gratuit, fără frică de consecinţe, o problemă totuși rămâne, dacă aceștia nu o pot citi. Obiectivul misiuniii Credința Vine prin Auzire este să ofere scriptura celor ce nu o pot citi. Toate cele 542 de limbi sunt în format audio, astfel încât oricine poate auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

Chiar acum, aplicația poate fi descărcată pentru navigare în şapte limbi – inclusiv arabă, care a devenit a doua cea mai ascultată limbă de pe app. ” până în anul 2016 vor fi 5 miliarde de telefoane smartphone”, notează Carl. „Scopul nostru este să ne asigurăm că Biblia este pe fiecare dintre ele. ”

Pentru a descărca aplicația accesați site-ul http://www.faithcomesbyhearing.com/.

Pepsi Cola- periculoasă!

Iubești Pepsi Cola? Dacă da, atunci acest articol te va pune în gardă. Un raport facut public arată că Pepsi Cola folosește, ca și coloranti și gusturi artificiale pentru produsele sale, țesuturi obținute de la copiii avortați. De asemenea, Alianța Familiilor din România a chemat acum câțiva ani la boicotarea produselor Pepsi (Pepsi Cola, Fanta, Lays…) întrucât această companie finanțează acțiunile homosexualilor împotriva familiei. Citește mai mult

Cody Huff – cel mai fericit bărbat din parc

Despre Las Vegas v-am povestit în unul din materialele precedente şi am promis că voi reveni cu un material despre oamenii străzii. Las Vegas are în jur de 14 mii de oameni ai străzii şi doar 1000 dintre ei pot avea adăpost pe parcurstul nopţii. Una din aceste 14 mii de persoane a fost şi Cody Huff, un bărbat în vârstă de 52 de ani, pe care l-am întâlnit personal în parcul în care şi-a petrecut 8 luni din viaţa lui în calitate de boschetar, însă care în prezent este o altă persoană datorită unui zâmbet şi unei îmbrăţişări.

Cody este fost boschetar, implicat în droguri, sex, alcool, furt… şi care mărturiseşte că perioada de om al străzii din viaţa sa pare a fi un coşmar, pare a fi despre o altă persoană şi nu despre el însuşi. Parcul din centrul oraşului Vegas, acolo l-am întâlnit pe Cody împreună cu soţia şi o echipă care-l ajută să gătească mâncare pentru a hrăni pe toţi oamenii străzii din acel parc, cât şi cei care ştiu de acest eveniment şi vin în fiecare joi pentru o masă caldă. Cody nu pierde nici o clipă să le povestească prietenilor şi tuturor oamenilor străzii despre trecutul lui şi relatează cum Dumnezeu a făcut o minune cu el şi i-a schimbat viaţa.

„Vreau ca oamenii să înţeleagă că boschetarii din parcul în care am trăit eu sunt dependenţi de droguri, alcool, sunt pierduţi într-un cuvânt, însă ei totuşi sunt fiinţe umane. Persoane care au avut familii, soţi, soţii, case, au avut de toate ce oferă lumea însă cumva nu am putut să controleze ceea ce au avut. În parcul acesta eu am supravieţuit aproximativ un an, parcarea de maşini din apropiere îmi oferea un loc de dormit, iar pe parcursul zilei veneam aici şi mâncam din cele ce ne aduceam diferite misiuni creştine. Îmi este greu să mă întorc în acest parc pentru că încă îmi întâlnesc mulţi din prietenii mei care erau „vecinii” mei când eram boschetar, acuma eu sunt angajat, am o viaţă normală nu mai sunt boschetar şi cel mai important este că l-am găsit pe Hristos. O mulţime din aceşti oameni sunt încă pierduţi în droguri şi alcool şi tot felul de dependenţă. Este foarte special pentru mine acest loc şi tot timpul va fi pentru că mi-am petrecut aproape un an aici”.

Până a deveni beschetar Cody era asistent medical şi îngrijea diferiţi bolnavi. „Pentru că aveam o profesie bună, aveam acces la multe familii bogate, eram pltătit bine şi astfel aveam tot ce credeam eu că trebuie să aibă o persoană. Aveam o motocicletă Harley, maşină o casă frumoasă şi un cont în bancă. Totul s-a pornit când am început să am grijă de o doamnă în vârstă aici în Las Vegas şi care cu timpul şi-a pierdut mintea. Eu având grijă de ea şi văzând prin ce trece am căzut în depresie şi am început să fumez droguri, în acel moment aveam 600.000 dolari în bancă şi încet, încet am cheltuit tot ce am avut pentru droguri şi am ajuns în stradă. Presupuneam atunci că acestea erau unicul lucru care mă va ajuta să ies din depresia prin care treceam. În acel moment credem că Dumnezeu era departe de mine şi nu aveam nevoie de El.

De la vârsta de 13 ani eu am fost independent, eram cel care deservea pe alţii cu droguri, participam la curse de motociclete, eram implicat în toate acestea. Am vândut droguri probabil pentru 17 ani în viaţa mea, 5 ani am fost în închisoare, eram o persoană destul de complicată şi când am întâlnit bătrâna aceasta de care aveam grijă, ea a devenit unica familie pe care am avut-o vreodată, şi foarte tare m-am derutat văzând-o cum îşi pierde minţile”.

Cody a ajuns în stradă din cauza drogurilor. Când l-am întrebat cum a durat acest proces, el mi-a comunicat, „E o minciună ceea ce zic mulţi că nu devii dependent dacă tu controlezi situaţia. Când am început cu drogurile, un drog de 20 dolari îmi ajungea pe o noapte, însă înainte de a deveni boschetar am ajun să cheltui 1000 dolari pe noapte pentru droguri.

Totuşi Dumnzeu a avut un alt plan cu el, „Pe când eram în parc am fost invitat la o misiune creştină care lucrau cu boschetarii, însă sincer să fiu mă duceam doar ca să mănânc, fac un duş şi să primesc nişte haine curate. Când prima dată am vizitat această misiune nu făcuse duş de 3 luni şi nu umblasem în haine curate. Când eram în stradă am învăţat un lucru, cu cât mai rău araţi, cu cât mai rău miroşi, cu atât mai mulţi bani oamenii or să-ţi dea.

Trebuia să câştig bani în fiecare zi, îmi trebuiau aceşti bani pentru droguri, nici măcar nu-mi cumpăram mâncare, mâncam din urnele de gunoi. Acum când vorbesc mă gândesc că vorbesc despre un vis rău, însă este realitate. Am ajuns până la un moment când speram ca doza de droguri pe care o luam o să-mi oprească inima şi o să mor. Însă atunci când am început să merg la misiunea creştină pentru boschetari, atunci Dumnezeu a început să lucreze în inima mea. Era o doamnă acolo, o chema Michelle, ea a venit la mine într-o zi şi a zis, „Domnule, cred ca aveţi nevoie de o îmbrăţişare”, eu i-am zis că nu are idee de cine se apropie, nu făcusem duş de o perioadă bună, însă ea mi-a dat o îmbrăţişare, eu m-am uitat în ochii ei şi am văzut dragoste. Acela a fost timpul când gheţa a început să se topească din inima mea, (a spus-o cu lacrimi în ochi).

Acela a fost timpul când eu am văzut dragostea necondiţionată a acestei femei pentru mine, eu eram cineva, ea mi-a ţinut minte numele, ei îi păsa. Atunci am luat o decizie, să merg la acea misiune în fiecare săptămână şi dumina la biserică, atunci acea minune s-a întâmplat. Dumnezeu a folosti aceasta întâmplare care mi-a schimbat viaţa. Eu nu eram nimeni, însă acum acea femeie îmi spunea că eu sunt copil de Dumnezeu. Atunci am devenit interesat de Dumnezeu, 3 săptămâni mai târziu am căzut pe genunchi în parc şi am zis lui Dumnezeu, Doamne până acuma eu am condus maşina şi am mers numai prin accidente, însă de azi te las pe tine să conduci. Stăteam pe bancă şi citeam biblia şi am început să merg la lecţiile oferite de misiunea creştină. Cu o noapte înainte mă gândeam, sunt boschetar, nu voi mai fi o persoană normală, însă în noaptea în care am căzut pe genunchi am devenit bucuros din nou. Nu zâmbisem de ani de zile, făcusem tot răul care se putea face pe pământ, încercasem de toate, am avut de toate şi le-am pierdut pe toate. În ziua aceea cu 7 ani în urmă i-am zis lui Dumnezeu, că eu am condus viaţa mea cum am vrut eu, însă din ziua aceea i-am zis să o conducă El cum vrea. Isus m-a întâlnit aşa cum eram, murdar în noroiul unui parc din Las Vegas şi astfel am devenit cel mai fericit bărbat din parc.”3 săptămâni mai târziu după ce L-am primit pe Isus in inima mea, am avut un atac de cord din cauza că organismul meu nu putea rezista fără droguri, medicii mi-au zis că voi muri însă Dumnezeu m-a vindecat. Dumnezue a făcut minuni după minuni cu mine. Nu a fost uşor, prima meserie care am avut-o a fost să pilesc pietre pe o temperatură de 40 de grade Celsius în Las Vegas.
Cody a dorit să dea un sfat tuturor celor implicaţi în droguri, „Oricine care experimentează drogurile, eu vreau să vă spun că drumul acesta duce doar la o destinaţie. Diavolul se foloseşte de ele ca să te facă să gândeşti că tu ai lumea la picioare, drumul acela duce la închisoare. 6 ani din viaţa mea i-am petrecut în închisoare, mi-am pierdut totul din cauza drogurilor. La început era totul bine şi frumos, dar apoi e o progresie aici în parcul cu boschetari. Puţin mai târziu Dumnezeu mi-a oferit o casă portabilă în care să trăiesc, o slujbă şi o viaţă nouă. Nimic nu ne face pe mine şi pe soţia mai fericiţi decât să avem grijă de aceşti oameni ai străzii.

Când ne-am despărţit am plecat cu gândul că miracole există şi astăzi. Dumnezeu a făcut minuni după minuni în viaţa lu Cody şi el trăieşte dovada. De 7 ani duce o viaţa frumoasa împreună cu familia lui şi îl slăveşte pe Dumnezeu pentru că a avut milă de el şi nu l-a lăsat în gunoiştea din parcul din centrul Las Vegasului.

Ecaterina Stepaniuc