Arhive pe categorii: Poezii

Au înflorit cireşii

O poezie frumoasă de primăvara care mi-i plăcut foarte mult şi sper să vă aducă şi vouă fiorul primăverii în suflet…

Au înflorit cireşii, iaraşi, în livadă
Şi în albul pur, şi-au pus podoabe;
Din muguri adormiţi-n toiul iernii
Au răsărit frumos cununi de salbe.

Ce mândră e livada, în sărbătoare!
Ce zumzet de albine o-mpresoară!
E timpul florilor cu porţi deschise;
Nectarul dulce, ele-n stupi îl cară!

E-un dute-vino, pe traseu, întruna!
Parfumul florilor suav, le cheamă,
Din zbor răspund la fiecare floare
Şi nu le trece, nebăgate în seamă.

Şi mai târziu, ce fructe delicioase
Vor fi pe crengile expuse-n soare,
Când în buchete, adunate laolaltă
Cireşile, vor creşte în îmbrăţişare!

O! Şi ce motiv solemn de bucurie
Va fi când timpul, e gata de cules,
Când aroma dulce te energizează
Şi când rolul hranei tu l-ai înţeles!

Şi astfel în iubirea Lui de Creator,
Dumnezeu, îngrijeşte să rodească
An de an cireşii, căci a lor menire,
Este să-ntreţină viaţa cea firească!

Flavius Laurian Duverna

Anunțuri

Felicitări scumpul meu!

Astăzi este ziua de naştere a scumpului meu soţ Ionel şi cu aceasta ocazie vreau să-l felicit şi să-i dedic următoarea poezie. Te iubim dragule!!!

Îl văd pe El în tine

Iubitul meu în astă zi
Te rog să mă asculţi!
Să te aşezi alături
şi şoapta mea s-o auzi.

Eşti scump în ochii mei
Mai scump decît orice comoară
Nu aş putea să cer mai mult
Când am totul în unul

Da… am!
Căci de la El eu te-am cerut
Dar n-am gândit vreodată
Că în tine am să-L văd
Pe El, pe al meu Tată

Al tău braţ este mereu
Gata să m-a ascudă
Blind şi iertător când eu
Fără să ştiu te supăr

Să ştii că te iubesc
Mai mult ca-n prima clipă
Căci doar cu tine eu păşesc
Pe drumul vieţii FERICITĂ

Felicitari!

„Ştergarul”- o poezie splendidă


La cina cea de Paşti, în camera de sus,
înconjurat de-Apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul… fără vină…
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:

– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu cel mai tânăr? -Eu stau lângă Stăpân…
– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
– Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
– Dar tu ce ţii doar punga? – Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
– Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
– Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? – Se-aşează iar Iisus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
… Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
– Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
– Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.

Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet – a câta oară? – Se-apleacă iar Iisus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

de Costache Ioanid (1912-1987)

Felicitări… E iarăşi primăvară

De mii de ani în prag de primăvară,
Cum zorii vin în orice dimineaţă,
Un Soare veşnic face să dispară,
Ca prin minune gerul de afară,
Şi Mâna-I tare face să răsară,
Covorul fără seamăn de verdeaţă.

Ca nişte mesageri apar în zare,
Purtând în suflet dorul de acasă,
Nenumărate păsări călătoare,
Se-ntorc la noi din marea depărtare,
Vestind încă un an de îndurare,
Şi-o primăvară dulce şi frumoasă.

Tablou de o splendoare ne-ntâlnită,
Cu flori ce se întrec în frumuseţe,
Natura minunat împodobită,
A fost de Tatăl iarăş pregătită,
Să dea Pământului de veacuri neştirbită,
An după an aceeaş tinereţe.

Dar tu sărmane om, n-ai bucurie,
Nu poţi să vezi comori ce te-nconjoară,
Eşti parcă cufundat în agonie,
Ţi-e inima de adevăr pustie,
Şi parcă-n drumul tău de-o veşnicie,
N-ai mai avut în suflet primăvară.

Trezeşte-te! în cer e sărbătoare,
Prin văi smochinul iarăş înfrunzeşte,
E pe sfârşite vremea de-ndurare,
Vino la Cruce să primeşti iertare!
Sărmane om lovit de grea-ncercare,
Isus Mântuitorul te iubeşte!

Ilie Belciu

Devoţional: Cine ia ştergarul?

Într-o lume a celor avuţi,
cine-şi mai aruncă pâinea pe ape?

Într-o lume „raţională”,
cine mai urcă pe Muntele Moria împreună cu singurul său fiu?

Într-o lume a comodităţii,
cine mai aduce „jertfe care costă”?

Într-o lume plină de tâlhari,
cine mai unge răni cu untdelemn?

Într-o lume a „economiei”,
cine mai sparge vasul cu mir?

Într-o lume a stăpânilor,
cine mai slujeşte?

Într-o lume „plină de praf”,
cine se mai încinge cu ştergarul şi spală picioarele aproapelui său?

Autor: Dimitrie Ştiopu
http://www.viatavesnica.ro

FRUMUSEŢEA- ADEVĂRATĂ

Frumusetea-i o podoaba
E un dar ,e un mister
Dar nu care e pe fata,
Ci care e-n caracter

Frumusetea-adevarata
Nu sta-n haine si-n vesmant,
Sta intr-o minte curata
In purtare si-n cuvant.

Purtarea sau mintea buna
Si un caracter curat
Il face pe om sa fie
Frumos cu adevarat.

Frumusetea-ntelepciunii
Cand se-aduna fir cu fir
E mai scumpa ca argintul
Si ca aurul din fir.

Se poate sa fi la haine
Sau la chip foarte frumos.
Dar in cap daca nu-i minte
n-o sa ia nici un folos.

O purtare cuviincioasa
Un cuvant ,un lucru bun
Fara vorba mincinoasa
Adevarul doar de-l spun.

Cel ce vrea ca-n asta lume
Sa fie cel mai frumos
Sa inspire pe-a lui fata
Chipul Domnului Hristos!!