Despre mine

Istoria vieţii mele scrisă cu mâna lui Dumnezeu

 

Alina_blog

„Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. Ieremia 29:1

Anume acest verset cred că caracterizează cel mai bine modul în care eu am experimentat prezenţa şi protecţia lui Dumnezeu de la începutul vieţii mele până acum.

Sunt deosebit de onorată că am ocazia să împărtăşesc cu voi felul minunat în care lucrează Dumnezeu în vieţile oamenilor şi respectiv în viaţa mea personală.

Eu sunt Alina Druta, am 23 de ani. Am crescut într-o familie simplă dar cea mai bună, pentru că în ea m-a vrut Dumnezeu să mă nasc şi să cresc. CU toate că începutul a fost greu. Când mama mea a aflat că este însărcinată cu mine, cred că a avut un şoc nemaipomenit, şi aceasta din mai multe motive. Unul, pentru că nu era încă căsătorită, altul pentru că tatăl meu abia plecase la Sahalin pe mare şi nu se ştia când se va întoarce, iar alt motiv era ce avea să spună părinţii şi rudele despre aceasta. Desigur replicile şi sfaturile nu s-au lăsat mult aşteptate, primul fiind acela de a face când mai repede avort şi să scape de mine, pentru că e mare ruşine în sat. Se găseau şi oameni temători de Dumnezeu care o sfătuiau să nu facă în nici un caz avort printre care era şi tatăl meu, care odată ce a aflat vestea i-a scris de urgenţă mamei şi ia spus să mă păstreze pentru că el când vine se vor căsători.

Eu mă născusem dar mama tot singură era. Fiind sub presiunea mare a rudelor şi a părinţilor, care insistau să mă dea la orfelinat, iar de la tata nici o veste, ea decide totuşi să mă lase. Dar nu trece nici cîteva zile că o cunoscută de a mamei aflând despre cele întâmplate o sfătuie să mă ia înapoi: „Dute şi o ia înapoi, că e fată şi va fi  o alinare pentru tine”. Şi aşa a fost. Eu personal cred că am fost şi sunt o alinare pentru mama mea.

Mama mea mă luase înapoi, fiind încurajată foarte mult de sora ei cea mai mare, Oxana. Tatăl meu s-a întors acasă doar după 5 ani, însă mama mea era deja căsătorită cu altcineva, iar eu respectiv aveam tată deja, care chiar m-a facut să ma simt fiica lui.

Majoritatea copilăriei mele mi-am petrecut-o la bunici, pentru că mama pleca des peste hotare iar eu nu aveam cu cine să stau. Acest fapt a afectat foarte mult comportamentul meu în primii ani de şcoală. Săbatică, bătăuşă, rea de gură, note rele şi neascultătoare. Pînă în clasa a 5-a eram subiectul numarul unu la adunările de părinţi. Însă nu am rămas aşa mult timp, în familia noastră începuse să apară numeroase probleme care m-au determinat să mă schimb. În primul rând mama mea fusese operată, tatăl meu începuse să bea şi să facă probleme. Doream foarte mult să o protejez pe mama de orice rău, să-i aduc măcar eu bucurie. De aceea am început să ma stradui să învăţ mai bine şi respectiv să am rezultate. Erau zile cînd nu aveam ce mânca pentru că mama era bolnavă şi nu putea lucra iar tata pleca cu săptămânile. Cu timpul mama însă a început să-şi revină şi lucrurile au început din nou să meargă spre bine.

La vârsta de 16 ani am făcut pentru prima oară cunoştinţă cu tatăl meu, care la rândul său era căsătorit şi are două fete. De mică am avut un vis ca atunci când voi creşte mare să ajung vedetă şi vestită, toată lumea să mă cunoască.  Tatăl meu să oferită să mă ajute iar acest vis a început să devină realitate, când după un concert am fost invitată să când într-o formaţie cu alte 3 fete. Pe atunci acea zi pur şi simplu a fost o minune, creadeam că asta este tot ce îmi trebuie ca să ajung împlinită cu adevărat… însă nici prin cap nu mi-a trecut ce poate aceasta să-mi aducă. Mama începuse să lucreze ca şi vânzătoare de flori iar eu o ajutam. Dimineaţa la şcoală, pentru că învăţătura avea prioritate, seara concerte, iar la amiază la flori. Concerte, înregistrări, repetiţii, prietenii, aplauze, toate erau bune însă era prea puţin pentru mine deja. Fiindcă cântam şi la acordeon într-o orchestră aveam şi călătorii peste călătorii dar când rămîneam singură eram mai nefericită şi cu şi mai multe probleme ca înainte. Parcă aveam tot ce am nevoie dar de ce nu eram încă fericită?

Tot în acest an, la şcoală am atestat pe banca unei bune colege şi prietene un carnet în care erau scrise cântece, eu am luat acel caiet şi am început să-l răsfoiesc… toate versurile erau adresate lui Dumnezeu. Când prietena mea a abservat că mă iutam prin carnet l-a luat rapid din mâna mea şi la pus în geantă. Eu am rămas surprinsă de reacţia ei şi i-am spus că mi-e imi plac aceste cântece. Aşa ea mi-a spus că merge de mult timp la biserică şi că este creştină, şi eu i-am spus că cred în Dumnezeu. În timpul acestei discuţii ea m-a invitat la o tabară de vară creştină… iar eu am acceptat, pentru că nu aveam prea multe da facut în acea perioadă.

La acea tabără am început pentru prima dată să studiez Biblia. Desigur pentru mine nu era o ocupaţie tocmai plăcută. Dimpotrivă, când era timpul de studiu Biblic eu începeam să am dureri de stomac sau capul mă durea îngrozitor. Într-o seară însă unul din lideri mi-a adresat o întrebare care m-a pus pe gânduri, ea suna astfel: „Cu toţii ştim că este rai şi că este iad, întrebarea este tu unde vei merge dacă astăzi poate să se întămple un accident sau altceva şi mori. Dacă nu eşti sigur atunci ai nevoie neapărat să te pocăieşti şi să te rogi Domnului Isus, care a murit tocmai ca să-ţi ofere acest bilet de intrare în rai” Eu ştiam că există Dumnezeu dar simţeam că asta nu este de ajuns ca să am siguranţa ca voi ajunge în rai. Eu mă cunoşteam foarte bine dar eram şi conştientă că Dumnezeu nu este mulţumit de noi pentru că apelăm la el doar când avem nevoie. Eu ştiam faptele mele şi cu ele nu merg în rai nicidecum de aceia am hotărât să mă rog lui Dumnezeu ca să mă ierte şi să îmi dea un nou început dar şi împlinire. Iar Dumnezeu m-a ascultat. Din acea zi viaţa mea nu a mai fost la fel, totul s-a schimbat pentru că eu m-ă schimbasem

Acasă nimeni nu înţelegea ce se întămplase cu Alina. Mama a crezut că m-am înbolnavit, deodată dintr-o adolescentă rebelă am devenit o fată cuminte. Cea mai mare dorinţă a mea era ca să spun la toţi despre Cel care mi-a adus atăt bucurie în viaţa mea, despre Domnul Isus. Tot atunci în inima mea s-a trezit o dragoste deodebită să studiez Sfintele Scripturi. Cum a început toamna am mers să învăţ la Institutul Biblic Inductiv „Învaţătură peste Învăţătură”. Nimic nu te face mai puternic şi mai bun decât sârguinţa de a te apropia de Dumnezeu prin citirea şi studierea Bibliei. După aceasta am început să fac Studiu Biblic cu câţiva colegi de clasă iar la scurt timp datorită Studiului Biblic s-a pocăit şi o colegă de mea de clasă. Sora mea la început a crezut că m-am dat într-o sectă şi nici nu dorea să audă de Dumnezeu, dar văzând schimarea produsă în mine a hotărât şi ea să-l primească pe Domnul Isus.  Tot El mi-a dat puteri să-l iubesc pe tatăl meu indiferent de problemele care le cauza mamei mele, pe care o iubesc atât de mult, şi mă rog ca într-o zi şi ei să poată să-l cunoască pe Dumnezeu.

Toţi prietenii mei vechi au dispărut parcă nici nu au fost, pentru că eu deja nu mai eram „interesantă”, dar asta nu m-a afectat. Dumnezeu a pus pe calea mea oameni deosebiţi, prieteni adevăraţi care mi-au înfrumuţesat viaţa şi mai mult. Pe această cale vreau să le mulţumescSvetlanei şi Nicolae Sâli, care organizează aceste tabere creştine unde eu m-am pocăit şi unde am avut şi eu onoară să mă implic. Mai tîrziu am făcut cunoştinţă cu Vasile şi Năstica Filat, care mi-au devenit nişte învăţători foarte scumpi, care sunt nişte oameni de inimă şi ştiu să învestescă în oameni ceea ce Dumnezeu a pus în inima lor. Doi ani mai târziu am întâlnit şi un băiat chipeş dar şi cu un caracter deosebit, Ion Druţă. Ne cunoşteam de  mai mult timp şi eram foarte buni prieteni, eu întotdeauna l-am admirat dar niciodată nu m-am gîndit că vom putea fi împreună. Dumnezeu ne-a adus împreună iar odată ce şi-a dat seama că mă iubeşte, Ion a decis să mă ceară în căsătorie, fără ca să ne mai întîlnim sau alte chestiuni de acest gen. De atunci au trecut 3 ani, dar parcă suntem împreună de o viaţă. Acum avem şi primul nostru copilaş, Alin, care este o mare mângiere şi minune din partea lui Dumnezeu.

Din clipa când m-am întors la Dumnezeu au trecut 5 ani de zile iar viaţa mea este tot mai frumoasă pentru că Cel ce mi-o scrie este Dumnezeu Însuşi cu mâna Lui. Desigur acum numai am faima din trecut dar am împlinirea. Nu am aplauze dar mult mai multă bucurie şi apreciere. Indiferent de greutăţi şi bucurii, nu am cuvinte cum să-i mulţumesc pentru darurile Lui nespus de mari pe care mi le-a dat până acum, şi ştiu că tot El îmi va da în continuare este un viitor şi o nădejde.  Pe această cale vreau să-i mulţumesc şi mamei mele, pentru că este o femeie curajoasă şi cu inimă mare, îi mulţumesc pentru că nu a renunţat la mine şi mi-a dat ocazia să trăiesc, indiferent ce a costat-o pe ea atunci acest pas. Dar cel mai mult îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică care a pregătit-o pentru toţii cei care cred în Domnul Isus şi pentru că datorită Lui numele meu este scris în ceruri.

Îţi mulţumesc Doamne.

22 de gânduri despre „Despre mine

  1. feliciad

    Alinuta scumpa, foarte frumoasa marturie!
    Nici nu am stiut prin cite ai trecut, dar cit de frumos ca Dumnezeu ti/a purtat de grija inca inainte de a te naste!!!
    Fie Numele Lui slavit pentru toate minunile din vietile noastre!

    Răspunde
    1. TOUATI

      nu trebuie sa ne judecam decat dupa faptele si vorbele sincere . pana la urma un singur dumnezeu avem toti nu ? si cei care nu il recunosc de fapt l au bine cunoscut pe dumnezeu in interior dar nu il externalizeaza pe dumnezeu .de aici vine vorba nu il recunosc. este o negare si nu e o infirmare . ebraica,crestinismul si islamul sunt mai ales cele 3 mari religii divine ramase cu sursa unica : CARTE

      Răspunde
  2. Raluca

    Draga Alina,
    sunt foarte impresionata de marturia ta,mi-as bucura sa ne cunoastem mai bine,esti o persoana valoroasa pentru ca te tii tare de Cuvantul vietii.
    Fii binecuvantata.

    Răspunde
  3. alaandrei

    Draga Alina,
    este un lucru minunat sa-L lasi pe Dumnezeu sa lucreze la viata si caracterul tau! Cu ocazia aniversarii zilei de nastere dorim sa te felicitam prin intermediul versurilor de mai jos:
    Tu ştii sa asculţi, de dragoste plină
    Cu rîvnă arzîndă şi dorul nestins,
    Tu semeni Cuvîntul, Lumina aprinzi.
    O clipă eşti Mamă pentru-al tau copil,
    Dar tot într-o clipă tu poţi să devii
    O oază de pace, speranţă şi har,
    Cum pentru pierduţi e pe ţărmuri un far.
    Apoi eşti un medic cu sfat şi-ajutor,
    Iar dacă-i nevoie expert în decor,
    Oriunde si-oricînd eşti lumină şi sare,
    Şi pentru al tău soţ eşti un prieten în care,
    Mereu îşi găseşte ALIN, desfătare.
    ‘ţi dorim să rămîi tot aşa de frumoasă,
    La chip şi la suflet,
    În duh – evlavioasă,
    Să fii împlinită,
    Să fii sănătoasă,
    Iubită,
    Iubind,
    Şi oricînd credincioasă!

    Răspunde
    1. Alina Druta Autor post

      Scumpa familie Talmazan, va multumesc pentru aceasta frumoasa felicitare, poezia este absolut fenomenala!!! Pentru cine a compus-o nota 10+, va multumesc foarte mult!

      Răspunde
  4. Natalia

    Foarte frumoasă poezie, un talent deosebit de frumos de a compune poezii, Dumnezeu să vă binecuvânteze mai departe cu multă inspirație.
    Și toate câte le-ați menționat sunt foarte adevărate, fii binecuvântată scumpă Alinuța!

    Răspunde
  5. Svetlana

    Alina, salut!
    Imi spuneai tu candva despre acest blog.
    Intr-adevar l-am vazut, dar, sincera sa fiu, nu am intrat in estenta gandurilor tale (poate ca nici timp nu aveam).
    Iti cunosc un pic situatia despre care ai povestit aici cu sinceritate. Si te inteleg foarte bine, deoarece si eu am trecut prin multe in aceasta perioada (ca si tine si multi alti cititori).
    Citind aceste randuri m-a invaluit o nostalgie: iti amintesti cum faceam repetitie pe la pauze intre lectii (desigur vocea ta era incontestabila). Daaa, trebuia si eu sa cant in acea formatie despre care ai amintit mai sus, dar, atunci mai erau copii din familii modeste(zic de mine, pentru ca nu aveam acea baza materiala pentru a merge sa inregistram piesele). Sa fiu sincera, ma bucurasem de succesele tale. Insa acum ma bucur si mai mult…Asa este viata, plina de momente imprevizibile. Si CRED ca acum, in acest moment esti cu mult mai FERICITA.
    NB: Si sa stii ca nu aveau sa te cunoasca atati oameni (atunci), cati te cunosc acum si te vor cunoaste pe viitor (am fost atenta la vizitatorii tai, aici, ei sunt din toata lumea).
    Toate cele bune, colega 🙂

    Răspunde
  6. Adrian si Violeta Blajinschi

    Ești juranlist creștin și vrei să înveți cum să proclami Evanghelia și să promovezi valorile Cuvântului lui Dumnezeu prin articolele care le scrii?
    Ești blogger creștin și vrei să înveți a scrie articole relevante care să-i conducă pe oameni pe calea credinței? Esti invitat la Sesiune pentru Jurnaliști și Bloggeri (22 noiembrie – 3 decembrie) care este foarte importanta pentru lucrarea pe care o facem impreuna. Esti invitat de catre Pastorul Vasile Filat.

    La aceasta sesiune vom studia si epistola I Corinteni.

    Va rugam de asemnea, sa ne scriti ce anume ati dori sa invatati la sesiunea aceasta mai mult. e-mail: adrian_blajinschi@stiricrestine.md

    Va rugam sa anuntati si pe altii care fac blogging, sau vor sa inceapa un blog, ca sa vina la aceasta sesiune.

    Răspunde
  7. sami

    Draga Alina
    Eu am scris cateve comentarii in blogul tau inainte sa citesc despre tine, dar crede ma dupa ce am cititit (despre tine),am ramas impresionat. Esti o fata deosebit de deosebita,si esti chiar o onoare si un model pt alte fete care (din pacate) nu stiu pt ce traiesc, si iti spun cu siguranta, ai un viitor (cu ajutorul Bunului Dumnezeu)exceptional, si macar sa invete celelate fete ceva din povesta ta, ma rog la bunul dumnezeu sa te pazeasca si pe tine si pe Ion al tau si pe ingerasul care il aveti.
    Muuulta sanatate si mult noroc v a doresc
    Cu mult respect
    Dr. Sami

    Răspunde
  8. alex

    frumos blog !

    eu sunt din brasov-romania

    mult succes in continuare, defapt pana la sfarsit !

    ” fiti credinciosi pana la sfarsit, si veti lua cununa vietii !
    apoc. 2. 10

    Răspunde
  9. tamer soltan

    i try to understand what you talking about ,, but i think you hate Islam and muslm but i want to tell you something ,, allot of Romanian married with muslem and they are very very very happy special after they have bad experiences with romanian men so there bad and good everywhere is not about religion or country is about the human he is bad or good she is bad or good ,, so to get respect you must give respect ,, and i had bad experiences with romanian girl
    who cheated me manytimes , is that mean all romanian are bad ? sure not so try to respect people

    Răspunde
    1. Alina Druta Autor post

      Dear Tamer, it is sad that you got to this conclusion that i hate islam. God is witness that i am not. I am married and i have a wonderful family, not because we are so good but because God is among us and He is helping us. All i am trying to do is to help people seek God, his will and if they call themselves Christians than they must act according to their faith.

      Most of them are saying that there is the same God in Islam and Christianity, but in the Bible it is written that Jesus Christ is the way and the truth and the life. No one comes to the Father except through Him. Only by Jesus we can come to God, and only through faith i Him and repentance we can please God.

      I respect muslims but this doesn’t stop me to say the truth, and i pray that many of them will get to know Jesus and be saved.

      Răspunde
  10. Cristina Ghedea

    Impresionantă mărturie. Dumnezeu lucrează diferit cu fiecare, însă cu un singur scop pentru toţi, acela de a ne aduce la mîntuire. Slăvit să fie El pentru dragostea şi răbdarea Sa!
    El să vă binecuvînte fiecare zi din viaţa familiei voastre, numele Lui să fie onorat, şi tot mai mulţi să poată să-L cunoască pe El, prin voi!

    de ce nu-i răspunzi lui „tamer soltan” ? musulmanii trebuie să ştie că familiile creştine sunt fericite, şi ei mai trebuie să ştie, că noi, creştinii nu-i urîm pe ei.

    Răspunde
    1. Alina Druta Autor post

      Multumesc Cristina pentru aprecieri si ai dreptate, Dumnezeul noastru lucreaza in viata fiecarui om in chip minunat, important ca omul sa-I sesizeze lucrarile si sa-L recunoasca. Deja i-am raspuns lui Tamer.

      Răspunde
  11. simo

    da foarte frumos deci situl casatoria cu musulmaii capcana periculoasa e inrelevant nu te mai obosi atata sa ne dai lectii despre musulmanii raii aia de care zici tu

    Răspunde
  12. Cesaris

    Cine poate si VREA sa ajute SASE copilasi cu haine si alimente,…sa o faca .!!!!- In Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS.!!!!- Multumim pentru atentia acordata prezentului mesaj !!!-@- nr.tel pt contact : -004-0754-858-008 ,sau 004-0754-590-558 ( locuim in ARAD-ROMANIA).-@ – DUMNEZEU SA RASPLATEASCA ORICE EFORT SI AJUTOR,PRECUM ZICE CUVANTUL SAU PREASFANT.!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s