In doar ultimii putini ani prezenta ateismului in spatiul public a luat o amploare nemaintilnita in Occident, dar mai ales in Statele Unite unde ateii au scontat succese majore in tribunale iar prezenta lor in spatiul public devine tot mai pregnanta. Despre asta intentionam sa scriem mai pe larg in lunile care urmeaza. In acelasi timp, insa, intelectualii atei publica un numar tot mai mare de carti si materiale carora media seculara le acorda un spatiu generos. Intr-o oarecare masura scrierile lor au efect. In Europa Occidentala numarul persoanelor care se declara fara Dumnezeu ori neaga existenta lui Dumnezeu e in crestere, in timp ce de cealalta parte a Atlanticului numarul ateilor inca ramine mic, dar constant. Numarul cartilor dedicate istoriei ateismului este si el in crestere. Cu toate ca de la o vreme cartile care trateaza acest subiect tind sa devina monotone si adauga tot mai putina valoare la ceea ce s-a scris deja asupra subiectului, unele dintre ele examineaza subiectul din perspective unice, ceea ce il tine pe cititor interesat in lecturarea in intregime a cartii.
O noua aparitie editoriala
Atheists. the origin of the species
O astfel de carte a fost publicata anul trecut de britanicul Nick Spencer sub un titlu care intriga: Atheists: The Origin of the Species („Ateii: originea speciilor”) Asa dupa cum titlul indica, Spencer examineaza originea „speciilor de atei”, afirmind inca de pe primele pagini ca ateismul nu este un monolit si nu poate fi tratat ca atare. De-a lungul istoriei, ateismul s-a manifestat in forme multiple, oamenii au dat ateismului intelese diferite iar cei care l-au promovat nu au fost neaparat persoane care nu au crezut in existenta lui Dumnezu sau a divinitatii. Iar unii intelectuali proeminenti occidentali, intre ei T.S. Eliot, au declarat ateismul o religie in sine, o varianta a crestinismului, un crez aparte cu un ritual specific lui. Iar daca ateismul are origini, motivul principal pentru care inca exista este existentateismului, adica a credintei in divinitate. In alte cuvinte, atita timp cit oamenii vor manifesta o credinta in Dumnezeu ori in divinitate, conchide Spencer, ateismul si ateii vor exista si ei. In acest sens, ateismul nu este original ci reactionar. Este o reactie impotriva si la adresa celor care cred in Dumnezeu.
Originile ateismului
La inceput insa, nu a fost asa. Invatam lucruri interesante despre originile ateismului in cartea lui Spencer. Ateismul era cunoscut in lumea antica. Originile lui exacte nu sunt cunoscute, dar Biblia il mentioneaza. Vechiul Testament numeste ateii „nebuni”. („Zis-a cel nebun in inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Psalmul 14:1) Ateismul era cunoscut si in Grecia antica. Plato, ne informeaza Spencer, ne spune ca in vremea lui erau trei tipuri de ateism. Prima varianta e cea clasica care neaga in totalitate existenta lui Dumnezeu. Al doilea ateism nu neaga existanta lui Dumnezeu dar presupunea ca intre zei ori Dumnezeu si oameni nu exista nicio legatura, intre ei fiind o separare totala, unde oamenii nu sunt preocupati de zeitati iar zeitatilor nu le pasa de oameni si soarta lor. A treia forma de ateism, insa, este probabil si cea mai periculoasa: zeii sunt creati dupa chipul si asemanarea oamenilor, nu invers. Adica oamenii isi creaza dumnezei dupa imaginatiile si moravurile lor si le atribuie caractere asemanatoare oamenilor. Cartea lui Spencer este interesanta tocmai pentru ca traseaza evolutia gandirii ateiste din aceste trei perspective.
Ateismul modern
Despre un ateism modern se poate vorbi doar de 150 de ani incoace, dupa enuntarea teoriei evolutioniste si a credintei omului in puterea stiintei si a ratiunii. Daca pina acum 150 de ani oamenii asteptau salvarea (ori mantuirea) din partea lui Dumnezeu, de atunci incoace au o alternativa: stiinta si ratiunea. Acestea din urma au devenit, in Secolul XX, fundamentul secularismului si al societatii seculare. Dar sa nu ne lasam inselati, atentioneaza Spencer. Pretentia ateismului ca, asemenea lui Prometeu, a descatusat pe om de Dumnezeu, de franghiile si lanturile Bisericii, a religiei ori a credintei, spune Spencer, este o minciuna. Este un „mit”. De fapt, adauga el, ateismul are mai putin de a face cu ratiunea si stiinta si mai mult de a face cu politica. Ateismul modern a fost in primul rind o cauza politica si sociala a intelectualilor deranjati de pozitia dominanta a Bisericii in lumea occidentala. Pentru a surpa pozitia Bisericii, afirma Spencer, ateii aveau nevoie de o teorie care sa atraga masele si sa le intarite impotriva Bisericii. Teoria asta a fost ateismul. La inceput o forma de anticlericalism, anticlericalismul a recurs la evolutionism, ratiune si stiinta si s-a transformat intr-o doctrina mai mult sau mai putin coerenta care se numeste „ateism”. Spune Spencer: „this book argues [that] modern atheism was primarily a political and social cause, its development in Europe having rather more to do with the abuse of theologically legitimized political authority than it does with developments with science or philosophy”. (Paginile xiv si xv) („cartea asta argumenteaza ca ateismul modern a fost in principal o cauza politica si sociala, si dezvoltarea lui in Europa a avut mai mult de a face cu abuzul autoritatii politice legitimate la nivel teologic, decit cu descoperirile in stiinta si filosofie”)
Ce este ateismul?
Spencer incearca si o definitie a istoriei ateismului: „the history of atheism is best seen as a series of disagreements about the authority, the concept in which various concerns – does God exist, how do we know, how should we live and who should we obey – coalesce” („istoria ateismului e cel mai bine inteleasa ca un set de dezbateri despre autoritate, conceptia in care diverse preocupari – exista Dumnezeu, cum stim si cum sa ne traim viata si de cine sa ascultam – se suprapun”.) (Pagina xvi) In plus, Spencer numeste ateismul „a parasitic creed”, adica o „invatatura parazitica” care nu are un esafod original si se defineste nu prin ceea ce ar avea original, caci nu are, ci prin atacurile la adresa celor care cred in Dumnezeu. Atacurile virulente impotriva credintei in Dumnezeu, a lui Dumnezeu si impotriva celor care cred in Dumnezeu au fost mereu, si inca ramin, dieta zilnica a ateismului. Nu exista varietate in manifestarile ideologice ale ateismului. Exista o limita a modalitatilor prin care se poate promova si explica fraza, banala, „nu exista Dumnezeu”. Si tocmai asta e falimentul ateismului si al secularismului cladit pe el. Ateismul pretinde sa demoleze credinta in Dumnezeu dar e incapabil sa o inlocuiasca, sa umple vidul. Din aceasta perspectiva, ateismul se afla in aceasi pozitie in care s-a aflat teismul la inceput: e mereu atacat pentru pozitiile lui subrede.
Cine e ateul?
Cititorii acestor rinduri probabil vor fi surprinsi sa afle ca ateii in Europa sunt mentionati inca din Secolul XV, iar incepind cu Secolul XVI numarul cartilor si pamfletelor care denuntau credinta in Dumnezeu, la acea vreme publicate ilegal, a crescut vertiginos. Arhivele istoriei indica ca termenii de „ateu” si „ateism” au aparut in scrierile europene pentru prima data in prima parte a Secolului XVI. Italia anului 1551 a fost descrisa de un calator englez ca „tara bolilor, a otravitilor si a ateilor”. La fel si Voltaire, in cartea lui The Sage and the Atheist 
(„Invatatul si ateul”), scria ca in Secolul XVI Italia era „plina de atei”. Arhivele Inchizitiei spaniole mentioneaza si ele mii de cazuri de persoane arestate ori date in instanta pentru „ateism”. La inceputul Secolului XVII in Paris se estimeaza ca traiau 50.000 de atei. O carte publicata in Germania in 1713 pretindea ca ateismul in Germania a aparut in Secolul XII. La fel in Olanda, care vreme de multe veacuri a fost refugiul preferat al ateilor, infidelilor si al celor razvratiti impotriva lui Dumnezeu. Anglia Secolului XVI era si ea descrisa ca o tara a „infidelilor si ateilor”. Carti publicate atunci estimau numarul „infidelilor si ateilor” in Anglia la 900.000, adica o sesime din intreaga populatie a tarii. Ateismul s-a raspindit cu rapiditate nu doar intre cei educati dar si la masele needucate. Un scriitor de pe vremea aceea numea ateismul „un virus al mintii” („a virus of the mind”).
Insa, atributiile termenilor „ateu” si „ateism” in Secolele XV-XVII erau cu totul diferite de intelesul acestor cuvinte astazi. Cuvintul „ateu” era o eticheta vulgara aplicata oamenilor care isi traiau viata in neorinduiala, imoralitate, pacatosenie, ori batjocoreau invataturile Bisericii ori ale Bibliei. In alte cuvinte, erau oamenii care isi traiau viata „fara Dumnezeu”. Eticheta aceasta ar fi echivalentul, in zilele noastre, a cuvintului „depravat”. In categoria ateilor de atunci intrau betivii, adulterii, cei care batjocoreau pe Dumnezeu, respingeau invataturile Bibliei, negau imortalitatea sufletului, negau invierea mortilor, existenta raiului ori a iadului, ori doctrina creatiei. Protestantii includeau in categoria aceasta pe Catolici si Catolicii pe Protestanti. Englezul Nicholas Brenton, intr-o carte publicata in 1616, definea ateul ca „a danger to society, the love of vanity, the hate of charity, and the shame of humanity … The tavern is his place and his belly is his god … He knows not God, nor thinks of heaven but walks through the world as a devil toward hell” (ateul e „un pericol pentru societate, iubitor al vanitatii, uricios faptelor bune, rusinea umanitatii … taverna e locul lui si pintecele dumnezeul lui … nu cunosate pe Dumnezeu, nu se gandeste la cer si trece prin lumea asta ca diavolul spre iad…”) (Pagina 5)
Cauzele ateismului european
Interesante, insa, sunt si presupusele cauze care ar fi generat ateismul european. Scriitorii secolelor XVI si XVII le identifica ca fiind diviziunile teologice ale acelor vremuri, scandalurile preotesti si bisericesti, profanarea lucrurilor sacre, bogatiile si prosperitatea, si filosofia. In timp, ateismul european a evoluat in directii opuse, impunind revizuirea termenului de ateu si ateism. Incepind din Secolul XVII, si mai ales XVIII, termenul a inceput sa fie atribuit in mod exclusiv celor care negau existenta lui Dumnezeu. Cartile lor, pe atunci inca publicate ilegal, au fost denuntate de Biserica, iar in 1549 Biserica Catolica a compilat un „Index al cartilor interzise”. Erau carti care nu doar denuntau existenta lui Dumnezeu, dar incurajau oamenii sa traiasca pentru moment si sa-si maximalizeze placerea fara teama de o pedeapsa eterna ori Judecata in viata de apoi. Revolutia Protestanta, propune Spencer, a cauzat si ea proliferarea ideilor ateiste pentru ca Biserica nu mai detinea monopolul interpretarii Scripturii. Incet, aceste idei au inceput sa se suprapuna, dind nastere ateismului occidental care a precedat Revolutia franceza din Secolul XVIII, o discutie pe care sperasm sa o continuam saptamina viitoare.
Sursa: www.alianta-familiilor.ro
Alina's Blog 